
Magnolia, este arbustul cu flori nobile si antice, adaptate pentru polenizarea cu gandaci. Numele plantei de Magnolie provine de la botanistul fancez Pierre Magnol. Planta de magnolie este cunoscuta in Asia, inca din 1083, fiind folosita pentru tratarea unor boli.
In Romania, Magnolia a fost introdusa in cultura in 1880.
Caracteristici botanice: Magnolia are frunze simple, acute, caduce sau persistente. Florile sunt mari, hermafrodite de culoare roz, albe, violet, albastre sau verzi-galbui. Planta de magnolie se gaseste sub mai multe varietati: magnolia acuminata, denudata, macrophilla, magnolia kobus si tripetala sau magnolia soulangiana.
CUM SE PLANTEAZA MAGNOLIA?
Magnolia se planteaza primavara devreme, inainte de inmugurire. Magnolia iubeste soarele si de aceea, trebuie plantata intr-un loc luminos la o distanta de 4 metri fata de alte specii de plante sau constructii.
Magnolia se planteaza intr-un loc ferit de curenti de aer, in sol profund si reavan. Dimensiunea gropii de plantare se alege in functie de dimensiunile balotului, care nu trebuie sa depaseasca 60-80 cm.

Pe fundul gropii se aseaza un strat de pietris de circa 5 cm, peste care se adauga pamant de padure in combinatie cu pamant rezultat de la sapatul gropii. Ulterior se aseaza planta, se fixeaza, se adauga pamant treptat si se taseaza pentru a elimina golurile de aer. Atunci cand groapa este aproape plina, se uda planta cu 5 litri de apa, dupa care se adauga pamant pana la umplerea completa a gropii.
Planta de magnolie se musuroieste sub forma de lighean cu dimensiuni de 50 cm in diametru.
Cand se uda magnolia?
La o saptamana dupa plantare, magnolia se uda cu 5 litri de apa. In general, magnolia nu are nevoie de udare, decat daca sunt perioade foarte secetoase.
LUCRARI DE INTRETINERE

Magnolia are nevoie de lucrari de intretinere specifice: taierea de formare a coroanei la plantare, eliminarea buruienilor din jurul tulpinii, indepartarea ramurilor uscate dupa inflorire.
Fiind o planta pretentioasa la gerurile tarzii magnolia are nevoie de protectie pe timp de iarna cu plasa de protectie sau saci de protectie.
Inmultirea magnoliei
Cea mai usoara metoda de inmultire a magnoliei este marcotajul, realizat prin arcuirea ramurilor care se gasesc in apropiere de sol. Acest tip de inmultire se aplica in lunile august – septembrie, dupa incetarea cresterii lastarilor. Plantele astfel inradacinate se detaseaza de planta-mama in anul urmator, primavara sau toamna.
O alta metoda de inmultire a magnoliei este marcotajul aerian. Aceasta metoda presupune executarea de incizii pe ramurile aeriene, dedesuptul mugurilor, acoperirea acestora cu turba acida si protejarea cu folie de plastic, legata in zona inferioara si superioara.
Dupa formarea sistemului radicular, plantele obtinute se planteaza in ghivece cu pamant reavan iar dupa un an se planteaza la loc definitiv.
Alte metode de inmultire sunt altoirile in placaj sau despicatura si semanatul semintelor.
Fertilizarea magnoliei
Magnolia nu are cerinte mari fata de substantele nutritive, daca aceasta a fost plantata intr-un sol reavan si imbunatatit constant cu materii organice, nu are nevoie de alte tratamente cu substante fertilizatoare.
Boli si daunatori

Magnolia, in general, nu este afectata de atacul bolilor si dauntaorilor, insa aceasta poate suferi de:
Cancerul european
Cancerul european, care poate distruge partial arbustul daca nu este combatut la timp prin eliminarea ramurilor si arderea acestora.
Ofilirea
Magnolia se poate ofili din cauza ingheturilor tarzii care ataca varfurile ramurilor. Acestea se elimina prin taiere.
Uscarea trunchiului
Trunchiul magnoliei se poate usca din cauza patrunderii in trunchi prin diferite rani de pe suprafata acestuia a unei ciuperci. Tulpinile afectate se inlatura, prin taiere.
Boala alba
Boala alba apare pe frunze la unele varietati de magnolie si le acopera cu un strat fin de praf, albicios, asemanator bumbacului.
Puricii frunzelor
Puricii frunzelor sunt insecte adulte, de culoare maroniu-inchis, de 8 mm lungime. De obicei traiesc in colonii, pe ramurile tinere, in apropierea solului. Ouale eclozeaza in august – septembrie, iar puii sunt de culoare maro-deschis si ierneaza sub scoarta. Puricii sug seva din frunze, lasand in urma lor un lichid lipicios. Ulterior pe frunze apare un mucegai gri-negricios care cuprinde intreaga frunza. Puricii pot fi combatuti prin aplicarea de Insecticid Karate ZEON sau Insecticid Faster.
Gandacii japonezi
Gandacii japonezi ataca in special magnoliile care infloresc vara. Gandacii japonezi adulti au culori stralucitoare, verde-metalic si aripi de culoarea cuprului in jur de 1,3 cm lungime. Acestia ataca in iunie – iulie si se hranesc cu petale si stamine. Florile atacate devin franjurate, capata o culoare maronie si se curbeaza.
Atacul gandacilor japonezi poate fi combatut cu insecticide precum Actara si Mospilan.




