RABIA sau TURBAREA – zoonoza intalnita atat la om cat si la animale

Detalii

Categorie: Sanitar / veterinar

09 Decembrie 2013

Turbarea este o boala infectioasa de etiologie virala, intalnita la toate speciile de animale homeoterme, transmisibila la om, caracterizata prin evolutie acuta cu manifestari nervoase exprimate prin hiperexcitabilitate si agresivitate urmate de paralizii si moarte.

Rabia este o maladie identificata din Antichitate. Cuvantul grecesc "lyssa" utilizat pentru desemnarea rabiei inseamna: nebunie. Cuvantul rabie vine din latinescul "rabiere" : a fi violent, care deriva din sanscrita veche "rabhas" a fi violent.

Rabia este in zilele noastre o maladie complet incurabila. Aceasta maladie, in prezent practic disparuta la om in majoritatea tarilor dezvoltate, reprezinta inca o problema majora de sanatate publica in multe tari din Asia si in Africa.

Istoric. Turbarea a fost cunoscuta din cele mai vechi timpuri, existenta si formele ei clinice fiind semnalate si descrise in documente vechi care s-au transmis pana la noi (Homer, Aristotel, Democrit).

In anul 1881, Pasteur si Roux au stabilit ca agentul turbarii se gaseste in sistemul nervos central la animalele bolnave si moarte prin turbare si ca prin inocularea creierului sau maduvei spinarii, boala se reproduce la animale de laborator. Agentul patogen nu s-a putut vedea la microscop si nici nu s-a putut cultiva pe medii sintetice motiv pentru care a fost denumit "virus rabic". Ulterior, Pasteur a elaborat prima metoda stiintifica de imunizare antirabica folosind o tulpina de virus rabic a carei patogenitate a fost modificata prin inoculari subdurale la iepuri. Dupa aproximativ 60 de pasaje a constatat ca aceasta tulpina a devenit apatogena pentru caine, pe cale subcutanata dar si-a pastrat proprietatile imunizante, iar pe cale intracerebrala provoaca constant turbarea paralitica dupa o perioada de incubatie de 7 zile. Pentru imunizarea antirabica Pasteur a folosit maduva spinarii de la iepuri inoculati subdural cu virus fix. Tratamentul antirabic a fost aplicat pentru prima data in 1883 la caini si in 1885 la om.

Animalele turbate prezinta un pericol atat pentru om, cat si pentru celelalte animale, rabia fiind cea mai grava zoonoza. Frecventa bolii variaza insa, de la o specie la alta fiind intalnita cel mai des la caine, din cauza modului de viata a acestuia, in libertate sau semilibertate. Sursele naturale ale infectiei sunt reprezentate de animale turbate cu forme clinice, dar si de cele infectate cu virus rabic care nu manifesta clinic boala. Rezervorul de infectie pentru rabie este cel silvatic (turbarea animalelor salbatice, in special vulpi, dar si lupi, pisici, sobolani, etc). De asemenea, rolul principal in difuzarea si intretinerea rabiei revine cainilor comunitari (turbare urbana). Modul de contaminare cu rabie de la un animal la altul sau de la animale la om se face in mod direct prin muscatura sau zgarieturile produse de catre animalele bolnave. Exista, insa, destul de rar posibiliatea contaminarii indirecte, prin intermediul unor obiecte care au venit in contact cu materiale virulente de la un animal bolnav, daca exista pe piele leziuni proaspete, chiar imposibil de detectat cu ochiul liber.

Etiologie. Virusul rabic este un virus cu ARN apartinand genului Lyssavirus, familia Rhabdoviridae. Printre virusurile rabice clasice se disting "virusurile de strada” si "virusurile fixe". Termenul de "virus de strada" desemneaza un virus izolat recent de la animale si care nu a suferit nici o modificare in laborator. Aceste virusuri se caracterizeaza printr-o perioada de incubatie extrem de variabila, uneori foarte lunga si prin capacitatea de a invada glandele salivare. Un "virus fix” desemneaza tulpinile adaptate la animale de laborator prin pasaje intracerebrale succesive, perioada de incubatie fiind scurta de la 4-6 zile si nu invadeaza glandele salivare.

Frecventa. Rabia se intalneste in doua cicluri naturale: ciclul urban si ciclul silvatic. Majoritatea cazurilor la om se intalnesc in orase, aparute consecutiv muscaturii produse de cainii turbati. Importanta rabiei pentru sanatatea publica nu este legata atat de numarul de cazuri de imbolnavire inregistrata la om, care oricum este redus cat de letalitatea cazurilor care este practic de 100%.

Infectia naturala se intalneste la toate mamiferele domestice si salbatice, dar receptivitatea difera de la o specie la alta. Principalele surse de infectie pentru om sunt reprezentate de caini si pisici.

Turbarea este o boala cu o focalitate naturala.Virusul se conserva in organismul animalelor infectate, intre care vulpile ocupa locul cel mai important.

Rezervorul de infectie:

• animale domestice: caini, pisici;

• animale salbatice: vulpi, lupi, coioti, lilieci, etc. Sobolanii reprezinta de asemenea un rezervor de virus si un vector periculos in lantul epiyootologic al turbarii.

Transmiterea se face prin:

• muscatura, prin saliva (animalele elimina virusul cu 10-14 zile inainte de debutul clinic al bolii). Muscaturile animalelor turbate sunt mai periculoase cu atat cu cat sunt mai profunde si in numar mai mare doarece se inoculeaza o cantitate mai mare de saliva.

• zgaraieturile sunt de asemenea periculoase deoarece pot asigura inocularea virusului, dac ghearele sunt murdarite cu saliva virulenta proaspata. Cele mai periculoase sun zgaraieturile de pisica, ele fiind multiple si profunde cand lezioneaza un numar mare de filete nervoase.

• Transplacentar;

• accidental, in laboratoare;

• transplant de cornee;

• pe cale respiratorie, de la lilieci (in cazul explorarii unor pesteri).

Receptivitatea este generala.

Tablou clinic. Aparitia simptomatologiei marcheaza un stadiu evolutiv al bolii care de cele mai multe ori este fatal. Virusul ataca si lezeaza sistemul nervos central care include atat encefalul (creierul) cat si maduva spinarii. Pentru a preveni rabia, persoanele infectate trebuie tratate inainte de aparitia vreunui simptom. Primele simptome pot aparea intr-un interval cuprins intre cateva zile si aproape un an, insa in majoritatea cazurilor simptomele se dezvolta in 4-6 saptamani de la momentul infectiei. Tratamentul afectiunii este indicat si in cazul in care simptomatologia nu debuteaza la scurt timp de la expunerea la virusul ce produce boala.

Simptome la animale. Animalele infestate pot manifesta simptome vizibile sau tulburari de comportament. Animalul care a muscat o persoana si care s-a comportat sau se comporta ciudat poate fi infectat cu virusul rabic. Este importanta urmarirea, pe cat este posibil, a animalului respectiv pentru a putea oferi un tratament corespunzator si la momentul oportun oricarei persoane care a intrat in contact cu animalul respectiv. Este foarte posibil ca un animal sa aiba rabie daca prezinta urmatoarele semne: lipsa fricii de oameni, mai ales la animalele salbatice; atitudine timida la un animal de casa care era de obicei prietenos; neliniste, excitabilitate, agresiune sau schimbari bruste de comportament; salivare in exces; animale active noaptea (lilieci, ratoni si sconcsi) care devin active in timpul zilei; consumul de substante care in mod normal nu sunt comestibile; paralizie, care uneori poate fi unicul semn.

Rabia la Caine. Forma furioasa:

• Faza prodromica - adesea trece neobservata: animalul devine capricios, irascibil, mai afectuos fata de stapan sau din contra indiferent, trist, se retrage in locuri mai izolate, mai intunecate. Starile de abatere si neliniste se succed brusc fara nici un motiv, animalul se misca continuu, rascoleste asternutul, scormoneste pamantul reactioneaza brusc si exagerat la orice excitatie (zgomot, lumina, atingere etc), in unele cazuri pare a avea halucinatii auditive si vizuale, atentia nu poate fi retinuta decat pentru foarte putin timp. Apetitul, conservat la inceput, diminua treptat, animalul prezinta pervertirea gustului, inghitind obiecte necomestibile. Uneori la locul muscaturii apare prurit ceea ce poate duce la automutilarea regiunii respective. Setea este conservata sau chiar exagerata, cainele nu prezinta hidrofobie. La masculi se poate observa exagerarea instinctului genezic. Vocea devine mai groasa, ragusita, iar latratul scurt si sacadat. Durata acestei faze este in medie de 1-3 zile.

• Faza de stare - cainele devine agresiv, la inceput fata de animale, fara motiv, intra in stare de fiirie la cea mai mica excitatie. Musca chiar si obiecte dure cu o forta mare ce poate duce la ruperea dintilor si chiar fractura maxilarelor. Privirea este fixa, panditoare si feroce. In perioada dintre doua stari de agresivitate privirea este ratacita, faciesul inexpresiv. Animalul are tendinta de a fugi de acasa si a parcurge distante mari, fara nici o tinta (dromomanie) si daca intalneste persoane sau animale le ataca. Vocea este ragusita, iar latratul sfarseste, de obicei, printr-un urlet prelung. La unele animale se constata strabism convergent sau divergent, mioza sau midriaza, inegalitate pupilara, vomismente sau diaree cu sange. Durata acestei faze este 2-6 zile.

Forma paralitica - cainele nu mai poate degluti, nici misca, devine afon, maxilarul inferior atarna inert, din gura intredeschisa se scurge multa saliva filanta, vascoasa, ochii devin imobili, pleoapa a 3-a proeminenta. Paralizia ia loc treptat acceselor de excitatie, apare paraplegia, deplasarea nu mai este posibila si dupa cateva ore de agonie se produce moartea prin asfixie. Aceasta faza dureaza 1-3 zile, rar 5 zile. Forma paralitica incepe cu o stare de depresiune, urmata foarte repede de paralizia muschilor faringieni si maseteri. Deglutitia devine imposibila, gura este tinuta intredeschisa, din ea scurgandu-se o saliva filanta, latratul este ragusit, apoi animalul devine afon. Faciesul exprima tristete, suferinta, privirea este pierduta, absenta. Moartea survine pe fondul unei paralizii generalizate dupa 3-4 zile.

Simptome la oameni. Perioada tipica de incubatie a virusului rabic este de 4-6 saptamani. In aceasta perioada, de obicei nu este prezent nici un simptom al bolii. Primele simptome care apar includ durerea si amorteala la locul muscaturii, urmate apoi de simtomatologie vaga, care poate apare in multe alte afectiuni si care includ: febra; tuse sau senzatia de gat uscat; durere, arsura, mancarime, furnicaturi sau amorteala la locul muscaturii sau al expunerii initiale; durere abdominala; sau neliniste care se accentueaza si poate evolua spre agitatie extrema.

Simptomatologia ulterioara este mai specifica si poate include: perioade alternante de comportament normal si comportament bizar sau neobisnuit (anxietate, halucinatii, delir); frica de apa (hidrofobie) sau frica de aer (aerofobie); spasme musculare la nivelul muschilor fetei, gatului sau diafragmului, urmate de convulsii; paralizia, care este adesea singurul simptom, se dezvolta in cazul unei forme de rabie mai putin obisnuita, rabia paralitica, care apare dupa muscatura liliecilor vampir; fluctuatii mari ale temperaturii corporale, pulsului si presiunii sangvine; coma, insuficienta cardiaca si respiratorie.

Dupa o expunere posibila la virusul rabic, se impune curatirea ranii si vaccinarea pentru ca acestea sunt cele mai eficiente metode de a stopa raspandirea infectiei.

Medic veterinar ,

Dr.Diana Galatanu

• < Anterior
• Următor >