
Campionatul European al cainilor de rasa are loc la Bucuresti in intervalul 4-7 octombrie 2012, la Romexpo.
In cele patru zile de competitie la Bucureşti sunt prezenti 8700 de caini de rasa din Europa, Asia si America. In cadrul manifestarilor sunt prezente peste 280 de rase ce vor fi arbitrate zilnic de o echipa de 81 de arbitrii faimosi din intreaga lume.
Programul competitiilor a debutat in ziua de 4 octombrie, la ora 10.00, cu o expozitie internationala organizata de catre Asociatia Chinologica Metropolitana Bucuresti, expozitie intitulata «Bucharest Winner» si care va gazdui si prestigioasa expozitie mondiala de terrieri «Interra». Aceasta manifestare a adunat 2500 de exemplare canine ce sunt arbitrate joi, 4 octombrie in 30 de ringuri. Arbitrajele raselor la ringuri va fi urmat de programul de Best in Show ce va avea loc in pavilionul central de la Romexpo incepand cu ora 16.00.

Tot in data de 4 octombrie, data ce marcheaza Ziua Mondiala a Animalelor, are loc incepand cu ora 11.00, la Romexpo, in centrul de presa al complexului, conferinta precum si deschiderea oficiala a manifestarii.
La eveniment sunt prezente personalităţi precum Marius Marinescu – presedintele Fundatiei Pentru Protectia Animalelor si Mediului, Paula Iacob – avocat, Liviu Pop si Rovana Plumb – ministri in Guvernul Romaniei, Gheorghe Zamfir, Ramona Badescu, precum si numeroase personalitati ale Federatiei pentru Protectia Animalelor si Mediului, ale Asociatiei Chinologice Romane, invitati importanţi din tara si strainatate.
Zilele de 5, 6 si 7 octombrie vor fi dedicate Campionatului European 2012. In cele trei zile ale prestigioasei competitii se vor arbitra zilnic in jur de 2.100 exemplare canine din diverse rase.
Zilnic programul in ringul central din pavilionul A de la Romexpo va incepe la ore 16.00 si cu acest prilej se vor desemna cele mai frumoase exemplare ce vor concura in marea finala ce va avea loc duminica, 7 octombrie, cand se vor desemna cele mai frumoase trei exemplare ale Expozitiei Europene 2012.
Invitatii speciali ai marii finale de duminica vor fi marele nostru artist Gheorghe Zamfir si Ramona Badescu, precum si numeroase alte personalitati ale vietii publice din Romania!
Pe durata celor patru zile de expozitie in pavilionul central de la Romexpo vizitatorii vor avea ocazia sa urmareasca spectaculoase demonstratii de dresaj, dog dancing, agility, prezentari de rase si Junior handling (competitie dedicata tinerilor prezentatori de cani cu varsta intre 10 si 17 ani). Programul zilnic incepe la orele 10.00 si se va termina in jurul orelor 19.30.




