Numarul si calitatea puilor obtinuti la fatare reflecta oarecum in mod egal atat prolificitatea femelelor cat si gradul de ingrijire si furajare de care s-au bucurat acestea. Daca micile defectiuni in intretinerea femelelor de reproductie nu influenteaza in mod evident prolificitatea lor, in schimb o multime de amanunte privitoare la ingrijirea si furajarea puilor, mai ales in primele 2-3 saptamani de viata, determina in mod hotarator numarul celor care ating varsta intarcarii (45 de zile) in stare buna de sanatate si dezvoltare.
Din aceasta cauza, in cresterea puilor sugari, toate eforturile crescatorilor se indreapta spre gasirea de metode eficiente de ingrijire si hranire, cu scopul de a mentine in viata un numar cat mai mare din puii nascuti si a le asigura o dezvoltare la nivelul insusirilor genetice specifice. In general, femelele de nutrie sunt bune mame, dar se intalnesc cazuri cand ele refuza sa-si alapteze puii, mai frecvent cele primipare. Acest lucru se intampla uneori fie datorita prezentei unor mici leziuni pe sfarcurile mameloanelor, care devin dureroase la supt, fie datorita faptului ca exista o alta sensibilitate. In perioada fatarilor, crescatorul trebuie sa fie foarte atent si sa urmareasca indeaproape fiecare femela cu pui, pentru a interveni la timp in orice situatie. In primele zile puii sug des, aproape la fiecare 1,5-2 ore dupa care numarul supturilor se reduce treptat, deoarece ei incep sa consume furaje, fie din ratia mamei, fie din suplimentul care le este destinat. Desi procentul de pierderi de pui de nutrie nu este mare (circa 2-8%), el este datorat in intregime conditiilor de crestere pe care le oferim, facand numeroase omisiuni si greseli. De exemplu, puii fatati in sezonul rece pot muri din cauza frigului chiar la nastere sau ulterior, daca nu li se acorda adaposturi corespunzatoare. Cuiburile reci, boxele de ciment, umede, neventilate sunt adevarate ”cimitire” pentru ei. De asemenea, lumina insuficienta, densitatea prea mare, lipsa de curatenie, pot spori pierderile in aceste momente. La fel, hranirea carentata insuficienta a femelelor-mame si a puilor, este urmata firesc de reducerea rezistentei organice a umasilor.
In primele 2-3 zile, laptele matern constituie singura hrana. Ulterior insa, nevoile de hrana depasesc productia de lapte a femelelor-mame, fiind deci necesara o completare cu furaje suplimentare. Acesta furajare poate incepe dupa 5 zile de la fatare si se face cu: concentrate, saruri minerale, lapte praf etc. Dintre furajele concentrate, cele mai bune sunt amestecurile de ovaz, porumb, orz, tarate, mazare, toate sub forma uruita, carora li se pot adauga saruri minerale, fainuri proteice si vitamine. La varsta de 6 luni (45 de zile) incepe intarcarea puilor, scaderea simtitoare a productiei de lapte a femelei-mame si posibilitatea puilor de a se hrani cu nutreturi, justifica din punct de vedere fiziologic alegerea acestei varste pentru intarcare. Putem spune ca un ciclu de reproductie cuprinde in medie 132 zile de gestatie, 45 de zile alaptare si respectiv 3-21 de zile de la fatare pana la o noua monta, astfel incat se pot obtine cate 2 fatari pe an de la fiecare femela. In mod natural insa, femela poate sa produca lapte pana la 8-10 saptamani de la fatare si chiar mai mult. Intreruperea lactatiei in urma intarcarii, poate avea urmari asupra nutriei femele, la care pot aparea mastite grave provocate de laptele stagnat in uger. Pentru a evita acest pericol, cu 3-4 zile inainte de data intarcarii, ratia femelei care alapteaza se reduce treptat, ajungand pana la jumatate in ultima zi, se suprima furajele suculente (sfecla, morcov), se reduce apa pentru baut, iar bazinul se goleste de apa. Concomitent cu reducerea ratiei se raresc si supturile pana la un singur supt in ziua intarcarii, dupa care femela este izolata de pui, acestia ramanand in cusca unde au crescut inca circa 5-8 zile, dupa care pot fi transferati in custi speciale pentru tineret.
Medic veterinar
Dr.Galatanu Diana Monica
