Masanobu Fukuoka: Timp de 30 de ani am trait doar din agricultura si am avut foarte putin contact cu oameni din afara comunitatii mele. In timpul acestor ani, m-am indreptat in linie dreapta catre agricultura in care “nu fac nimic”.
Modul obisnuit de a dezvolta o noua metoda era sa te intrebi “Ce ar fi sa incerc asta?” sau “Ce ar fi sa incerc si asta?” si sa incerci o varietate de tehnici una peste alta. Aceasta este agricultura moderna si rezultatul este ca il face pe agricultor tot mai ocupat. Calea mea era exact opusă. Eu tinteam catre o metoda de agricultura placuta si naturala, ceea ce facea munca mai usoara si nu mai grea.
Ce ar fi sa nu fac asta? Ce ar fi sa nu fac aia?” Asta era gandirea mea, si in cele din urma am ajuns la concluzia ca nu este nevoie sa ar, nu este nevoie sa aplic substante fertilizatoare, nu e nevoie de ingrasamant, nu e nevoie de insecticide. Daca tragi linie, sunt foarte putine activitati care sunt neaparat necesare.
Motivul pentru care tehnicile complicate inventate de om par a fi necesare este ca echilibrul natural a fost in prealabil asa de tare destabilizat de aceleasi tehnici, incat pamantul a devenit dependent de ele.
Acest mod de gandire nu e valabil doar la agricultura, dar si in alte aspecte ale societatii umane. Doctorii si medicamentele devin necesare atunci cand oamenii creaza un mediu nesanatos. Scolarizarea nu are nici o valoare intrinseca, dar devine necesara cand omenirea creaza un mediu in care o persoana trebuie sa fie educata doar pentru a putea trai.
Inainte de razboi, cand m-am ocupat de livada de citrice si am practicat ceea ce credeam atunci ca este agricultura naturală, nu am taiat cregile si am lasat livada de capul ei. Crengile s-au incalcit, copacii au fost atacati de insecte si aproape 1 ha de mandarini s-au ofolit si au murit. Din acel moment intrebarea ”Care e modelul natural?” m-a framantat încontinuu. Pana am ajuns la un raspuns am mai distrus vreo 400 de pomi, dar in final am ajuns sa spun cu certitudine ca “Acesta este modelul natural.”
In masura in care pomii deviaza de la forma lor naturala, taiatul crengilor si exterminarea insectelor devin necesare; in masura in care societatea umana se separa de o viata apropiata de natura, scolarizarea devine necesara. In natura, scolarizarea formala nu are nici un rol.
In cresterea copiilor, multi parinti fac aceleasi greseli pe care le-am facut eu cu livada la inceput. De exemplu, predarea muzicii la copii este la fel de inutila ca si taierea crengilor la pomi. Urechea unui copil prinde muzica. Susurul unui izvor, sunetul unei broaste care crocaie pe un mal, fosnetul frunzelor in padure, toate aceste sunete naturale sunt adevarata muzica. Totusi, cand o variatete de sunete deranjante intra si dezorienteaza auzul, aprecierea pura, directa a copilului degenereaza. Daca aceasta continua un timp, copilul va fi incapabil sa auda chemarea unei pasari sau sunetul vantului ca o melodie. De aceea se ajunge la concluzia ca educatia muzicala este buna pentru dezvoltarea copilului.
Copilul care este crescut cu o ureche pura si limpede, s-ar putea sa nu fie in stare sa interpreteze un cantec popular la vioara sau la pian, dar nu cred ca asta are ceva de-a face cu abilitatea de a auzi adevarata muzica sau de a canta. Atunci cand inima este plina de cantec se poate spune ca un copil este daruit cu talent muzical.
Aproape toata lumea crede ca natura este o chestie buna, dar putini pot sesiza diferenta dintre natural si nenatural.
Daca un singur mugure este taiat cu foarfeca de pe o creanga, acest fapt poate crea pagube ireparabile. Cand cresc in armonie cu forma lor naturală, crengile se separa alternativ de trunchi si frunzele primesc uniform lumina solara. Daca aceasta armonie este intrerupta, crengile intra in conflict, cresc una peste cealalta si se innoada, iar frunzele se usuca in zonele unde nu patrunde lumina solara. In acest mod apar imediat si stricaciunile create de insecte. Daca anul urmator, crengile nu sunt tăiate, mai multe crengi uscate vor aparea.
Fiintele umane, cu temperamentul lor, fac o greseala, lasa raul facut, iar cand apar rezultatele negative, lucreaza cu toata puterea ca sa le corecteze. Cand actiunile de corectare par ca au avut succes, oamenii ajung la concluzia ca aceste masuri sunt niste realizari marete. Oamenii fac asta intr-una. Este ca si cum un prost s-ar impiedica si si-ar sparge acoperisul casei. Apoi, cand incepe sa ploua, si tavanul incepe sa putrezeasca, s-ar catara sa il repare si la sfarsit ar ajunge la concluzia ca a realizat vreo fapta mareata.
Este la fel cu omul de stiinta. Sta zi si noapte aplecat asupra cartilor, obosindu-si ochii incat aproape ajunge orb, iar daca il întrebi la ce Dumnezeu a lucrat in tot acest timp, iti va spune ca a inventat o pereche de ochelari care sa corecteze vederea slaba.
Masanobu Fukuoka – 1978
Din cartea „The One Straw Revolution ” (Revolutia unui spic)
