
Avand in vedere prevederile Ordinului nr 1253/ 2013, pentru aprobarea regulilor privind inregistrarea operatorilor in agricultura ecologica, cu modificarile si completarile ulterioare, conform caruia: “in fiecare an, pana la data de 16 mai (inclusiv), operatorii au obligatia de a-si inregistra activitatea la MADR, prin entitatile mandatate”.
Astfel toti operatorii aflati in sistemul de agricultura ecologica si care pana la acest moment nu s-au inregistrat, trebuie sa depuna fisa de inregistrare la directia pentru agricultura judeteana, pana la data de 16 mai 2017.
Directiile pentru agricultura judetene primesc fisele de inregistrare ale operatorilor fie direct, fie prin intermediul asociatiilor profesionale legal constituite in domeniul agriculturii ecologice, in vederea avizarii si aprobarii.
Inregistrarea operatorilor in agricultura ecologica este obligatorie, in fiecare an, prin completarea Fiselor de inregistrare in agricultura ecologica, disponibile la Directiile pentru Agricultura Judetene si a municipiului Bucuresti, in perimetrul careia producatorul isi desfasoara activitatea, la responsabilii judeteni pentru agricultura ecologica.
Fisele de inregistrare sunt insotite, obligatoriu, de urmatoarele documente:
-
- Contractul incheiat intre operator si organismul de inspectie si certificare mentionat in fisa de inregistrare;
- Declaratia pe propria raspundere pentru detinerea documentelor necesare inscrierii in agricultura ecologica, care se completeaza conform modelului prevazut in anexa nr. 9.
Asociatiile profesionale legal constituite in domeniul agriculturii ecologice, la solicitarea scrisa a operatorilor – pot intocmi fisele de inregistrare, verifica conformitatea datelor, semneaza si stampileaza in numele acestora si transmit fisele de inregistrare la directiile pentru agricultura judetene in vederea inregistrarii si avizarii. In continuare, organismele de inspectie si certificare – verifica si certifica operatorii inscrisi in sistemul de agricultura ecologica.





