
Pana pe 14 mai 2023, se pot depune proiecte in cadrul celei de a doua editii a competitiei europene EU Organic Awards. Premiile acordate in cadrul EU Organic Awards recompenseaza diferiti actori din sectorul agroalimentar ecologic care au dezvoltat proiecte inovatoare, durabile si care pot constitui o sursa de inspiratie pentru alti antreprenori si are ca rezultat o valoare adaugata reala pentru productia si consumul de alimente ecologice, in conformitate cu Planul de actiune al UE pentru dezvoltarea productiei ecologice.
Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc la Bruxelles pe 25 septembrie 2023.
Competitia EU Organic Awards este organizata in comun de Comisia Europeana, Comitetul Economic si Social European, Comitetul European al Regiunilor, COPA-COGECA si IFOAM Organics Europe, cu implicarea Parlamentului European si a Consiliul.
In cadrul EU Organic Awards, vor fi acordate opt premii aferente urmatoarelor sapte categorii:
-
- Cel mai bun fermier ecologic (femeie si barbat);
- Cea mai buna regiune ecologica;
- Cel mai bun oras ecologic;
- Cel mai bun „district bio”;
- Cel mai bun IMM procesator de alimente ecologice;
- Cel mai bun comerciant cu amanuntul de produse alimentare bio;
- Cel mai bun restaurant/serviciu de alimentatie care serveste produse bio.
Se poate inscrie in competitie orice antreprenor sau institutie care isi desfasoara activitatea in UE si a dezvoltat un proiect demn de remarcat prin intermediul caruia produsele ecologice devin mai accesibile intregii populatii.
Proiectele vor fi evaluate in functie de diferite criterii, cum ar fi gradul de inovare, durabilitate sau daca poate fi implementat si in alte zone ale Uniunii. Premiile sunt menite sa recunoasca excelenta unor proiecte si intreprinderi din cadrul lantului alimentar ecologic, promovandu-le si oferindu-le vizibilitate.
Pentru mai multe informatii legate de EU Organic Awards, consultati Ghidul Practic sau accesati pagina EU Organic Awards.
RNDR
Reteaua Nationala de Dezvoltare Rurala




