Craciunul este denumirea populara a sarbatorii Nasterii Domnului Iisus Hristos celebrat anual la 25 decembrie. Riturile actuale ce marcheaza sarbatoarea Nasterii Domnului fac din ea o expresie a bucuriei si a exuberantei.
Obiceiurile romanesti sunt definite de Eliade prin sintagma „crestinism cosmic“. Colindele, cuvant derivat din latinescul calendae, reprezinta o expresie a poeticii obiceiurilor romanesti. Versurile colindelor crestine sunt o sursa de bucurie, optimism, nadejde. Drumul colindatorilor nu exclude in satul romanesc nici o casa, afirmand solidaritatea de credinta si neam. La romani, credintele si ritualurile legate de Craciun sunt foarte importante, acestea pastrandu-se mai bine pe la sate.
In Ajunul Craciunului, gospodarii strang de la vecini tot ce au dat cu imprumut ca sa ii gaseasca sarbatorile cu toata averea in casa. Tot in aceasta zi, pe 24 decembrie se iese din post pana la Postul Pastilor. In Ajun, gospodarii pun mana pe toate uneltele din curte, ca in anii urmatori sa le poata folosi cu spor. Nu este bine sa se aduca in casa bradul de Craciun inainte de 24 decembrie si sa se decoreze dupa 12.00 noaptea. Cu o zi inainte de Craciun, satenii pun intr-o galeata cu apa o potcoava. Primul va bea gospodarul, care apoi o va da vitelor, astfel ca ele sa fie tari ca fierul. Gainilor li se va da de mancare din ciur sau sita, ca se inmulteasca ouale. Ciobanii asaza sub pragul casei un drob de sare invelit, pe care il lasa in acel loc pana la „Alesul oilor“, care are loc in fiecare an, in luna aprilie. Atunci ei il scot, il macina si il amesteca cu tarate, dupa care il dau oilor, pentru ca turma sa sporeasca. Hornurile se curata iar funinginea se pune la radacina pomilor care vor avea un rod mai bogat. In multe sate maramuresene, in seara de Craciun, se ung cu usturoi vitele si grajdurile pentru ca sa nu vina cumva pe acolo strigoii, moroii si alte duhuri necurate si sa le omoare. Usturoiul se pune in coarne, pe frunte, pe spate, facadu-li-se vitelor semnul crucii. Se mai ung si oamenii cu usturoi pe frunte, la coate si in genunchi, precum si usile, ferestrele, pentru a alunga demonii noptii. In dimineata de Craciun e bine sa ne spalam pe fata cu apa curgatoare, luata anume dintr-o vale, in care punem si o moneda de argint pentru ca tot anul sa fim curati ca argintul, feriti de bube si betesuguri, care vor merge pe vale in jos.
Femeia care face colacii pentru Craciun se duce in gradina cu mainile pline de aluat si zice catre fiecare pom astfel: „Mar (prun, par etc.), astfel de rodnic sa fii cum sta aluatul pe mainile mele“. Tot in seara de Craciun, pana la Anul Nou, fetele care doresc sa-si cunoasca viitorul lor ursit iau din fiecare mancare cate putin si pun intr-o ulcica. Mai apoi, in seara de Anul Nou, inconjoara casa de noua ori, iar a noua oara uitandu-se pe fereastra, il vad pe cel adorat mancand din ulcica. Prin unele parti este obiceiul ca in ziua de Ajun, dascalii tineri bisericesti sa umble cu Icoana. Este vorba de o Icoana pe care este zugravita Nasterea lui Iisus Hristos in mijlocul staulului. Intrand in casa, unul din dascali asaza marginea de jos a icoanei pe piept, tinand cu mainile de cele doua colturi de sus si incepe a canta troparul Nasterii Mantuitorului. Un alt obicei raspandit mai cu seama in Moldova este Sfintirea Mesei de Ajun. Aceasta datina, de a umbla preotul cu Ajunul pentru a sfinti masa si pentru a vesti enoriasilor Nasterea Domnului, este foarte veche. Tot prin nordul Moldovei se pregateste masa de Ajunul Craciunului cu mancaruri de post. Nimeni nu are voie sa descopere masa pana nu intra preotul pe usa. Preotul blagosloveste masa de post, gusta primul bucatele, apoi cei ai casei.
Prima colinda, care se canta la fiecare casa, invoca ritualul trezirii gazdelor pentru ai intampina pe colindatorii ce le aduc vestea Nasterii lui Hristos: „Sculati, sculati, boieri mari / Florile dalbe / Sculati, voi, romani plugari / Ca va vin colindatori / Noaptea pe la cantatori / Si v-aduc un Dumnezeu / Sa va mantuie de rau / Un Dumnezeu nou nascut“.
