Craciunul, sarbatoarea Nasterii Domnului, este zi de mare bucurie si binecuvantare pentru crestini. Prima consemnare a sarbatoririi Craciunului la 25 decembrie apare in anul 325. Deoarece crestinii nu doreau sa tina aceste sarbatori pagane, s-a ales data de 25 decembrie pentru a celebra ambele sarbatori si a impune sarbatoarea crestina. Pana atunci se sarbatorea la 6 ianuarie, odata cu Botezul Domnului, sub numele de Epifanie sau Teofanie, care inseamna Aratarea Domnului.

In comunitatea romaneasca actuala, sarbatoarea Craciunului are caracter eminamente crestin, fiind sarbatorita atat prin participarea la slujbele bisericesti, cat si prin practicarea unor obiceiuri populare. Cel mai practicat dintre acestea din urma este colindatul, atat de cunoscut ca obicei specific romanilor incat colindatul de ceata barbateasca a fost recunoscut de UNESCO si introdus in patrimoniul cultural al umanitatii.

Obiceiul se practica in Ajunul Craciunului, de seara pana in dimineata zilei de Craciun. Exista si locuri unde se colinda in doua sau in toate cele trei zile ale sarbatorii. In alte locuri, din Muntenia, Moldova si Transilvania de Rasarit, se colinda si la Anul Nou.

Dupa mesajul lor, colindele pot fi religioase (crestine), care vestesc lumii nasterea lui Hristos, laice (sociale, pagane) care creeaza o atmosfera legendara referitoare la lume si stihii, oprindu-se mai mult asupra a trei aspecte din viata satului: cel gospodaresc, puterea si frumusetea tinerilor, eroismul si iubirea, in perspectiva casatoriei.

Colindatorii sunt purtatorii si transmitatorii unui mesaj catre gazde. Fie el magic, de urare, de legitimare a cetei sau crestin, mesajul colindatorilor doreste sa aiba efect asupra gazdei, sa-i aduca bogatie, prosperitate, in noul an, sa o schimbe facand-o mai buna, mai credincioasa, mai fericita, mai sanatoasa. Colindatorii poarta diferite denumiri: ceata de colindatori, ceata de feciori (in Transilvania), ceata de juni (in tinutul Sibiu-Fagaras), bute, butea feciorilor (junilor) (in tinutul dintre Olt si Tarnave), beze (in Campia Transilvaniei si Nasaud), dubasi (in Hunedoara Vestica si tinutul Halmagiu-Beius), preuca (in Tara Lovistei), zoritori (in Tara Barsei), caluseri (in zona dintre Sibiu si Strei, intrucat colindatorii ureaza si joaca jocul cu acest nume) etc.

 

Colindatori la gazde – Ciocanesti, judetul Suceava

 

Colindatori cu duba in Banat

 

Constituirea cetei si „repetitiile” sunt legate de bogatia repertoriului de colinde si de atributiile cetei. Ceata este bine organizata. Are, in primul rand, un conducator (vataf, primar, jude, birau, marcoton si, mai nou, sef), care indeplineste si rolul de casier, fiind si cel care introduce fetele in joc, cu alta ocazie. Cel ce duce darurile este numit iapa, cal, desagar, purcica, goaga, mihoi. Mai exista, uneori, si un supraveghetor al proviziilor cetei (crasmar, caprar, colacar, chelar, fagadas, borbirau).

In general, colindatorii poarta costumul popular de sarbatoare, adaugand palarii sau caciuli. Uneori poarta o bata sau maciuca, special ornamentata, traista, clopotei, dube sau alte instrumente muzicale (cel mai adesea fluier), in anumite zone, o panglica rosie sau tricolora pe piept, peste mijloc sau la bata. Frecvente sunt, in prezent, si ornamentele din beteala, hartie creponata, globuri sparte, paiete etc.

Repetitiile se fac de la inceputul postului pana la Sfantul Nicolae sau chiar cu cateva zile inainte de Craciun. Traditia era ca o ceata sa-si aleaga o gazda, un om mai bogat din sat, la care organiza si petrecerea de Craciun. Ca daruri, colindatorii primeau colaci, mere, nuci, dulciuri, carnati si produse din carne de porc. Mai recent, primesc exclusiv bani. La casele unde nu erau primiti sau gaseau poarta incuiata, rosteau „descolindari”, formule de urari negativ-umoristice adresate gazdei, ori luau poarta si o mutau din loc.

In prezent, se poate vorbi de un caracter in general crestin al colindatului. Colindatorii ii simbolizeaza pe ingerii care cantau deasupra ieslei din Betleem, slavind nasterea Pruncului Iisus. Pe langa aceasta „veste minunata”, care se afla in centrul celor mai multe colinde contemporane, colindele religioase mai vorbesc despre Patimile Domnului, despre sfinti, despre Maica Domnului, despre batranul Craciun, despre tradarea lui Iuda, sfarsitul lumii etc.

Colinda populara se distinge prin faptul ca isi precizeaza destinatarul. Exista colinde de fata, de flacau, de copil, de cioban, de preot, de pescar etc., cu caracter de urare. Exista, de asemenea, colinde ce au ca tema lupta cu leul, ciuta, colinde de instrainare (mai ales adresate feciorilor care pleaca la oaste).

In zilele Craciunului, pana la Sfantul Vasile sau chiar pana la Boboteaza, copiii umbla cu Steaua. Ei se numesc stelari, crai, colindari sau colindatori. Umbla in cete mici, cu o stea facuta dintr-o sita veche, cu sase, opt sau douasprezece colturi triunghiulare, invelite in hartie colorata. In centru au icoana Nasterii Domnului. Miezul cantarii lor se refera la cautarea si aflarea pruncului Iisus de catre magi sau crai. Dar cantarea cuprinde si o parte a troparului Nasterii Domnului si o oratie catre gazde. Prin zona Muscelului, exista obiceiul ca stelarii sa-si inchine steaua, la intalnirea a doua cete.

Uneori, ei colinda impreuna cu Vicleimul (Irozii, Viflaemul), teatru popular care prezinta scene de la Nasterea Domnului, a gasirii de catre Iosif si Maria a unui loc pentru a-L naste pe Iisus, a magilor, a pastorilor, a uciderii pruncilor de catre Irod, a cautarilor acestuia pe la carturarii vremii, a chinuirii lui Irod de catre draci. In zilele noastre, se mai practica in Transilvania si, sporadic, in variante muntenesti sau moldovenesti. Acolo unde exista, este un adevarat spectacol, care se incheie cu o suita de colinde, in vazul intregii comunitati adunate.

 

Scena pastorilor din Viflaem, Viseul de Sus, judetul Maramures

Traditia populara spune ca e bine sa pastrezi primul colac de la colindet, sa-l dai vitelor cu care te duci la targ, ca sa vina oamenii sa le cumpere, cum vin la colindete. Gunoiul maturat intre Craciun si Boboteaza se strange si fie se arunca pe straturi, ca sa nu le manance viermii, fie se arde si cu el se afuma vitele, ca nimeni sa nu le poata vatama. Unii sar peste foc in zilele Craciunului, ca sa le piara frica. Femeile stau pe vine, ca sa stea clostile pe oua. Altii spun ca e bine sa mananci carne de pasare in ziua Craciunului, ca sa fii peste vara usor ca pasarea. Si in zilele noastre mai exista astfel de credinte. Dar, in general, acum ele provoaca un zambet, amintind numai de vremurile de altadata.

In prezent, Craciunul este o sarbatoare de familie, cand se aduna copiii, parintii si nepotii la masa, participa la slujbele bisericii, ii primesc pe colindatori sau fac parte ei insisi din cete. Craciunul este considerat sarbatoarea pacii, cand orice conflict inceteaza.

RNDR – Reteaua Nationala de Dezvoltare Rurala
prin amabilitatea d-nei dr. Iuliana Bancescu,
din lucrarea sa „Obiceiuri traditionale din Romania. Sarbatori in imagini”