
Presedintele Traian Basescu a spus la Fundulea, ca, atunci cand actele normative privind camerele agricole vor ajunge la el, le va retrimite Parlamentului.
„Infiintarea camerelor agricole private este singura solutie de consolidare a activitatii producatorilor agricoli, a fermierilor, la nivelul judetelor. Din pacate, legea a fost amanata la intrarea in vigoare cu sase luni, anul trecut, iar anul acesta, cu o noua ordonanta de urgenta, practic, legea a fost desfigurata si a recreat conditiile de politizare a camerelor agricole. Cred ca acest lucru trebuie rezolvat. In orice caz, cand vor ajunge la mine ordonantele de urgenta, le voi retrimite inapoi în Parlament, pentru ca s-a distorsionat scopul infiintarii camerelor agricole. S-a vrut prin legea emisa sa se dea agricultorilor posibilitatea de a-si asigura consultanta si de a se consolida in cooperarea lor la nivelul fiecarui judet si la nivel national, iar acum s-a ajuns la prefectul care organizeaza adunarile de constituire”, a declarat Traian Băsescu la „Ziua Cercetării Procera”, un eveniment pe teme agricole desfasurat la Fundulea, judetul Calarasi
Agerpres




