
Valeriu Tabara, ministrul agriculturii, s-a intalnit cu Dina Umali – Deininger, Director pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala pentru Europa si Asia Centrala a Bancii Mondiale.
Intalnirea a avut loc la sediul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR), luni 16 mai 2011.
Cu aceasta ocazie au fost discutate atat proiectele aflate in derulare intre Banca Mondiala si MADR (proiectul pe irigatii, proiectul MAKIS si proiectul CESAR), cat si propunerea de asistenta tehnica pentru crearea strategiei ministerului si intarirea capacitatii acestuia de a o implementa.
La randul sau, ministrul agriculturii a subliniat faptul ca aceasta strategie trebuie corelata cu Planul National de Dezvoltare Rurala si cu viziunea MADR in privinta Politicii Agricole Comune 2014 – 2020.
Directorul Bancii Mondiale pentru Europa si Asia Centrala a abordat, in continuare, posibilitatea realizarii unui proiect in domeniul schimbarilor climatice care exercita o mare influenta in domeniul agriculturii.
De asemenea, reprezentantii Bancii Mondiale au ridicat problema subventiilor acordate fermierilor si modul in care acestea se regasesc in productie, precum si propunerea de a penaliza detinatorii de terenuri nelucrate pentru nerespectarea Bunelor Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC). Totodată, oficialii Băncii Mondiale au subliniat importanta existentei unor servicii de consultanta pentru fermieri pentru indrumarea acestora si importanta constituirii camerelor agricole.

Alte subiecte abordate în cadrul discuţiilor au fost problemele din domeniul cadastrului si a intabularii terenurilor, calitatea solului, neexploatarea zonei montane la valoarea reala, consultanta si sprijinul acordate de Banca Mondială pentru reconstructia centrelor de cercetare.
Sursa: www.mapam.ro




