Terenuri agricole

Sprijin acordat prin PNDR 2020 pentru stimularea comasarii terenurilor

Finantare europeana - Sprijin acordat prin PNDR 2020 pentru stimularea comasarii terenurilorAgentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) aminteste tuturor celor interesati ca se pot depune proiecte cu finantare europeana nerambursabila pentru stimularea comasarii terenurilor si pentru consolidarea exploatatiilor agricole prin submasura 6.5 „Schema pentru micii fermieri” din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Mai multe>>

Ministrul Daea a verificat la fata locului controalele pe teren din judetele Alba si Sibiu

Ministrul Daea a verificat la fata locului controalele APIA pe teren din judetele Alba si SibiuIn 29 ianuarie, domnul Petre Daea, ministrul Agriculturii a avut o intalnire de lucru in judetele Alba si Sibiu, la centrele judetene ale APIA. Scopul acestei intalniri a fost acela de a vedea modalitatea in care se desfasoara controlul clasic pe teren in judetele in care suprafata esantionata la controlul pe teren este foarte mare, iar conditiile de verificare sunt mai dificile, dar si de a afla stadiul efectuarii platilor catre fermieri si alte activitati curente desfasurate in aceasta perioada la nivelul APIA.

Mai multe>>

Platile compensatorii aplicabile pe terenuri agricole in 2017

Platile compensatorii aplicabile pe terenuri agricole in 2017Platile compensatorii se acorda utilizatorilor de terenuri agricole in urma incheierii unor angajamente voluntare multianuale pentru M10 (Pajisti cu inalta valoare naturala, Practici agricole traditionale, Pajisti importante pentru pasari, Culturi verzi, Adaptarea la schimbari climatice, Pajisti importante pentru fluturi, Terenuri importante pentru gasca cu gat rosu, Cresterea animalelor de ferma din rase locale in pericol de abandon) si M11 (Sprijin pentru agricultura ecologica), respectiv anuale pentru M13 (Plati compensatorii in zona montana si zone cu constrangeri naturale semnificative sau specifice).

Mai multe>>

Perdelele forestiere - bariere impotriva viscolului

Perdelele forestiere - bariere impotriva viscoluluiDrumuri troienite, localitati izolate sau oameni blocati in masini sunt situatiile cele mai frecvente la inceput de an. Si in 2017, cantitatile de zapada creeaza probleme romanilor, in special in partea de nord a tarii. Cea mai buna solutie impotriva inzapezirii drumurilor si protejarii terenurilor agricole este infiintarea de perdele forestiere de protectie.

Mai multe>>

Prima de 1.500 euro/an pentru stimularea cresterii dimensiunii exploatatiilor agricole si a comasarii terenurilor

Prima de 1500 euro pe an pentru fermierii care cedeaza exploatatia agricolaIn perioada 15 decembrie 2016 – 15 mai 2017 va fi deschisa prima sesiune de depunere a proiectelor pentru submasura (sM) 6.5 Schema pentru micii fermieri din PNDR 2020. Beneficiarii acestei submasuri sunt fermierii care au aplicat cel putin un an Schema simplificata pentru micii fermieri din Pilonul I si care doresc sa cedeze exploatatia agricola prin contract de arenda pe minim 20 de ani sau prin contract de vanzare - cumparare. Acestia sunt eligibili pentru a incasa o prima de pana la 1.500 euro/an, care va fi platita pana in decembrie 2020.

Mai multe>>

Atelier regional Iasi si Craiova - Finantari disponibile prin Proiectul „Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti”

Finantari disponibile prin Proiectul Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti - IasiMinisterul Mediului, Apelor si Padurilor organizeaza joi, 15 decembrie 2016, la Iasi si la Craiova un atelier regional in cadrul caravanei pentru promovarea finantarilor disponibile prin Proiectul „Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti”. Incepand din anul 2017, vor fi lansate apelurile de proiecte pentru aceste investitii, care vizeaza finantari pentru infrastructura de management al gunoiului de grajd, precum si plantari de perdele de protectie vegetala intre terenurile agricole si cursurile de apa.

Mai multe>>

1.500 euro/an prin “Schema pentru micii fermieri”

Subventii APIA terenuri agricole - 1500 euro pe an prin Schema pentru micii fermieriDin perioada 15 decembrie 2016 si pana la 15 mai 2017, este deschisa prima sesiune de depunere a proiectelor pentru submasura (sM) 6.5 “Schema pentru micii fermieri” din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala 2014 – 2020 (PNDR 2020). Astfel, micii fermieri, care isi arendeaza terenul agricol pentru 20 de ani sau il vand, vor primi o subventie de 1.500 euro/an pana in anul 2020. Sunt eligibili pentru acest ajutor fermierii care au beneficiat, cel putin un an, de schema simplificata pentru micii fermieri, gestionata de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura.

Mai multe>>

Descopera agricultura durabila cu Soufflet Agro Romania

Programul SoilTEQ combina practicile agricole si agrotehnice moderne cu cele traditionale pentru o exploatare sustenabila si durabila a solurilorProgramul international SoilTEQ combina practicile agricole moderne cu cele traditionale, in vederea exploatarii sustenabile si durabile a solurilor din tara noastra. Recent, in judetul Ialomita, s-a organizat cea de a doua intalnire din cadrul programului Soilteq. Intr-un cerc restrans s-au reunit fermieri din toata tara, agricultori ce intampina probleme in exploatarea normala a solului si cauta solutii viabile si durabile pentru imbunatatirea insusirilor solului in vederea unei mai bune „functionari” a acestuia.

Mai multe>>

5000 € pentru fermierii care implementeaza metode inovatoare de utilizare a terenurilor si a solului

Premiul de Management al Terenurilor si al Solului 2016-2017Organizatia Europeana a Proprietariilor de Terenuri (ELO) a lansat Premiul de Management al Terenurilor si al Solului pentru 2016/2017 si face apel la toti fermierii, proprietari de terenuri sau grupurile de fermieri care doresc sa trimita pana la 31 decembrie un formular de participare. ELO premiaza practicile si tehnologiile de utilizare a terenurilor si a solului care combat amenintarile solului cum ar fi degradarea, eroziunea, reducerea continutului de materie organica, contaminarea difuza si compactarea, precum si reducerea biodiversitatii solului, salinizarea, inundatiile si alunecarile de teren.

Mai multe>>

Investitorii arabi, interesati de piata agricola din Romania

Investitorii arabi interesati de piata agricola din RomaniaMai multi oameni de afaceri din Arabia Saudita si Emiratele Arabe Unite vor sa intre pe piata agricola romaneasca. La GITEX 2016, cel mai mare targ din Orient, desfasurat la finele lunii octombrie, reprezentantii acestora s-au aratat interesati de starea terenurilor din Romania.

Mai multe>>

Cartografierea terenurilor agricole trebuie sa fie imbunatatita, potrivit Curtii de Conturi Europene

Imbunatatirea cartografierii terenurilor agricoleDupa cum se arata intr-un nou raport al Curtii de Conturi Europene, sistemele din intreaga UE care permit cartografierea terenurilor agricole eligibile pentru subventii contribuie la reducerea numarului de erori de la nivelul platilor catre fermieri, dar mai este loc de imbunatatiri. Sistemele de identificare a parcelelor agricole reprezinta un mecanism de control esential in cadrul politicii agricole comune.

Mai multe>>

MADR propune un ajutor de minimis in agricultura, in sectorul de irigatii

Ajutor de minimis in agricultura in sectorul de irigatiiPentru a stimula cresterea suprafetelor care se iriga, precum si pentru a compensa efectele secetei pedologice asupra culturilor, s-a propus instituirea unei scheme multianuale de ajutor de minimis pentru organizatiile / federatiile utilizatorilor de apa, care aplica irigatii pe suprafete agricole din amenajari de irigatii. Schema se va aplica in toata tara, pe perioada 2017-2019.

Mai multe>>

Campanie promotionala CEC Bank la creditul pentru achizitia de teren pentru productia agricola

CEC Bank - credit achizitie de teren pentru productia agricolaCEC Bank deruleaza pana la data de 31.10.2016 o campanie promotionala la creditul pentru achizitia de teren pentru productia agricola. In cadrul campaniei, creditul beneficiaza de o dobanda avantajoasa, stabilita in functie de indicele ROBOR 6M, plus o marja cuprinsa intre 3,25% si 5,25%.

Mai multe>>

Maramures: Intalnire pe tema prevenirii pagubelor produse de mistreti culturilor agricole

Maramures - Intalnire pe tema prevenirii pagubelor produse de mistreti culturilor agricoleIn judetul Maramures, tot mai multi producatori agricoli sunt nemultumiti din pricina faptului ca mistretii le distrug culturile. Astfel ieri, 9 august, Institutia Prefectului - Judetul Maramures a convocat la Palatul Administrativ din Baia Mare, reprezentantii unitatilor administrativ teritoriale pe raza carora mistretii au produs pagube, precum si responsabilii fondurilor de vanatoare.

Mai multe>>

Veniturile din activitati agricole, silvicultura si piscicultura - Ghidul fiscal actualizat al persoanelor fizice

Impozit agricultura piscicultura 2016 - cultivare plante crestere animalePrezentul ghid se adreseaza contribuabililor persoane fizice romane care obtin venituri din activitati agricole, silvicultura si piscicultura. Veniturile din activitati agricole sunt venituri obtinute din desfasurarea, in mod individual sau intr-o forma de asociere fara personalitate juridica, a urmatoarelor activitati: cultivarea produselor agricole vegetale; exploatarea plantatiilor viticole, pomicole, arbustilor fructiferi si altele asemenea; cresterea si exploatarea animalelor detinute cu orice titlu, inclusiv cele luate in arenda, precum si valorificarea produselor de origine animala, in stare naturala.

Mai multe>>

Stefan Nita: Am simtit ca pot aduce valoare pe segmentul terenurilor agricole si al padurilor

Stefan Nita - manager S38 - operatiuni cu terenuri agricole si paduriTerenurile agricole si padurile Romaniei sunt privite ca niste pietre pretioase neslefuite, de catre marii investitori straini. Dar agentii specializati exclusiv pe operatiuni cu terenuri forestiere si agricole sunt greu de gasit, desi reprezinta un domeniu cautat de oamenii de afaceri cu viziune. Despre detaliile din aceasta nisa, stand de vorba cu Stefan Nita, manager S38, agentie imobiliara specializata in terenuri agricole, intravilane si forestiere.

Mai multe>>

Sfaturi pentru prevenirea incendiilor de vegetatie

Prevenire incendii de vegetatieIn primul semestru al acestui an, echipajele inspectoratelor pentru situatii de urgenta au participat la peste 2.500 de interventii pentru limitarea si stingerea incendiilor de vegetatie uscata de pe terenurile agricole, a arderilor pe terenuri virane si a celor de igienizare a deseurilor menajere, datele statistice inregistrand o scadere cu 50 % a numarului acestora fata de perioada similara a anului trecut. De asemenea, APIA poate diminua sau retrage subventiile pentru detinatorii terenurilor igienizate prin arderea vegetatiei, in situatia in care acestia nu detin acceptul din partea autoritatilor.

Mai multe>>

Vanzarea si cumparararea terenurilor agricole, discutata de MADR cu reprezentatii fermierilor

Vanzarea si cumparararea terenurilor agricoleAzi, la sediul Ministerului Agriculturii, a avut loc o intalnire de lucru la care au participat ministrul Achim Irimescu si reprezentantii organizatiilor patronale si sindicale din domeniul agriculturii, precum si functionari din departamentele de specialitate ale MADR. Tema dezbaterilor a vizat modificarile care urmeaza a fi aduse Legii 17/2014 privind unele masuri de reglementare a vanzarii-cumpararii terenurilor agricole situate in extravilan.

Mai multe>>

CIOLOS: Cadastrul agricol este important pentru eliminarea blocajelor din proiectele de investitii si subventii

Cadastrul agricol are o importanta deosebita in accesarea fondurilor europene si subventiilor in agriculturaPremierului Dacian Ciolos a sustinut la deschiderea Forumului Administratiei Publice Locale o pledoarie pentru importanta implementarii cat mai urgente a cadastrului in agricultura si in mediul rural.

Mai multe>>

Noi reglementari privind Sistemul de Identificare a Parcelelor Agricole

LPIS - O mai buna identificare a parcelelor agricole pentru a ajuta la deblocarea platilor subventiilor pentru fermieriActul normativ adoptat astazi de guvern prevede ca, in perioada 2016-2020, suprafata anuala care urmeaza a fi digitizata de catre Ministerul Apararii Nationale, sa fie de cel mult 21.000 km², urmand ca suprafata ramasa ce o depaseste pe cea care revine in sarcina MApN sa se realizeze de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA). Masura s-a adoptat pentru a se indeparta sanctiunile CE si pentru a se evita blocarea efectuarii platilor catre fermieri.

Mai multe>>

Masuri pentru intabularea gratuita a terenurilor agricole

Intabulare gratuita terenuri agricoleAstazi s-au stabilit o serie de masuri care asigura inscrierea urgenta si gratuita prin inregistrarea sistematica in sistemul integrat de cadastru si carte funciara. Decizia luata de Guvern este definitorie pentru accesarea de catre fermieri a fondurilor alocate Romaniei in cadrul Pilonului I al Politicii Agricole Comune, si la implementarea schemelor de plati in agricultura, in sectoarele vegetal si zootehnic, care se aplica in perioada 2015 – 2020, prin intabularea terenurilor agricole din sectoarele cadastrale din extravilanul localitatilor.

Mai multe>>

Hogan: Vom imbunatati semnificativ controalele prin satelit pentru acordarea platilor directe in agricultura

imbunatatirea controalelor prin satelit pentru acordarea platilor directeComisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala, Phil Hogan, si-a exprimat increderea ca utilizarea sporita a tehnologiei prin satelit poate ajuta statele membre sa creasca in mod semnificativ eficienta controalelor la fata locului necesare platilor prin Politica Agricola Comuna - PAC.

Mai multe>>

Populatia locala din Delta Dunarii va avea acces la resursele naturale regenerabile pentru uz gospodaresc

Acces populatie rurala Delta Dunarii la resursele naturale pentru pasunat albinarit si culturi agricoleAdministratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii informeaza ca in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 412/ 01.06.2016 a fost publicat Ordinul ministrului mediului, apelor si padurilor nr. 980/ 24.05.2016. Astfel populatia locala din zona Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii va avea acces la resursele naturale regenerabile pentru uz gospodaresc, cum ar fi pasunatul, albinaritul sau pentru culturi agricole.

Mai multe>>

Demetertool: sfaturi inteligente pentru managementul durabil al solului

Demetertool - managementul solului si ingrasamintelor in agriculturaDemetertool este un instrument realizat de belgieni si olandezi, oferit gratuit agricultorilor pentru a gestiona evolutia materiei organice din sol cat si pentru managementul eficient al ingrasamintelor provenite din diferitele tipuri de gunoi de grajd pe terenurile lor. Gestionarea eficienta si durabila a ingrasamintelor si a materiei organice din sol, acopera nu doar practicile de fertilizare, dar si managementul intreg al fermei, inclusiv tehnicile de cultivare, rotatia culturilor etc.

Mai multe>>

Precizari privind derularea sezonului 2016 de combatere a caderilor de grindina

Sezon 2016 combatere caderi de grindinaFata de informatiile aparute in spatiul public privind pagubele cauzate de recentele caderi de grindina in zonele in care este operational Sistemul national antigrindina si de crestere a precipitatiilor (SNACP) facem urmatoarele precizari:

Mai multe>>

Eliminarea termenului de valabilitate de minim 10 ani pentru contractele de arenda a terenurilor agricole

Eliminare conditie arenda terenuri agricoleAFIR primeste, incepand din 28 aprilie 2016, cereri pentru finantarea proiectelor de investitii in cadrul PNDR 2020, pentru anul 2016. Una din modificarile facute pentru simplificarea accesarii finantarii nerambursabile europene de catre solicitanti o constituie eliminarea termenului de valabilitate de minim 10 ani pentru contractele de arenda a terenurilor agricole.

Mai multe>>

A inceput efectuarea platilor finale aferente cererilor unice de plata – Campania 2015

8 Aprilie - A inceput efectuarea platilor APIA in sectorul vegetalRespectand calendarul stabilit si obiectivele asumate, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca ieri 07 aprilie a inceput autorizarea iar astazi, 08 aprilie, a inceput efectuarea platilor finale aferente cererilor unice de plata – Campania 2015. Ieri erau pregatite pentru plata 536.160 cereri unice in suma totala estimata de 300 milioane euro. Dintre acestea, o prima transa de 27.273 cereri, in suma totala de 13.687.915 euro vor fi platite in cursul zilei de astazi.

Mai multe>>

S-a majorat finantarea pentru anul 2016 a Sistemului national antigrindina

Sistemul national antigrindina 2016Guvernul Romaniei a aprobat ieri Hotararea privind obiectivele si finantarea etapei a XVII-a 2016 a Programului de realizare a Sistemului national antigrindina si de crestere a precipitatiilor pentru perioada 2010-2024. Etapa din acest an a Programului va beneficia de fonduri in suma de 15,305 milioane lei, asigurate de la bugetul de stat. Finantarea din acest an este mai mare decat cea asigurata anul trecut, cand a fost de 6,642 milioane de lei.

Mai multe>>

Impozitarea veniturilor realizate din arendarea terenurilor si a altor bunuri agricole

Impozitare venituri arendare terenuri agricole si bunuri agricoleDirectia Generala de Asistenta pentru Contribuabili in colaborare cu Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Galati a realizat un Ghid pentru anul 2016 privind impozitarea veniturilor realizate din ARENDAREA bunurilor agricole din patrimoniul personal. Pot fi arendate orice bunuri agricole, cum ar fi: terenurile cu destinatie agricola, animalele, constructiile de orice fel, masinile, utilajele si alte asemenea bunuri destinate exploatarii agricole.

Mai multe>>

Clarificari privind noua impozitare a terenurilor agricole din intravilan

Cod fiscal - Impozitare terenuri agricole din intravilanGuvernul a modificat si completat, printr-o Hotarare adoptata in sedinta extraordinara de vineri seara, normele de aplicare ale Codului fiscal. Astfel, conform ultimelor modificari anuntate de Guvern, proprietarii terenurilor agricole amplasate in intravilan nu vor mai fi nevoiti sa plateasca pentru 400 de metri patrati din tren impozitul aferent unui teren cu constructii.

Mai multe>>

Produsul biologic „Biohumin”, generator de sol, va fi testat in tara nosatra pe o suprafata pilot

Produs ecologic pentru refacerea solului - BiohuminMinistrul Agriculturii, Achim Irimescu, s-a intalnit marti, 1 martie 2016, la sediul MADR cu domnul dr. Walter Iten, inventatorul produsului „Biohumin”, un generator de sol complet biologic, cu o structura complexa, ce provine din lemn de padure proaspat si care are o istorie de 25 de ani in Germania. Alaturi de inventatorul produsului, s-a aflat o echipa condusa de dl. Markus Ott, care se ocupa de dezvoltarea proiectului, coordonarea si reteaua pentru Europa, conducerea sectiunii pentru Germania, precum si dna. Elena Laura Ivanov, care este responsabila de Coordonarea proiectului pentru Romania.

Mai multe>>

MADR s-a consultat cu reprezentantii Fundatiei ADEPT pe tema terenurilor, platilor si finantarilor agricole

Consultari MADR - Fundatia ADEPTAchim Irimescu, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, s-a intalnit in 29 februarie 2016 cu reprezentantii Fundatiei Adept Transilvania, pentru a discuta aspecte privind aplicarea in Romania a masurilor de sprijin benefice pentru mediu adresate utilizatorilor de terenuri agricole, proiectarea unor viitoare scheme de stimulare a utilizarii durabile a terenurilor agricole bazate pe rezultate si posibilitatile de cooperare teritoriala a fermierilor care deruleaza angajamente de mediu si clima, situatia platilor directe dar si modalitati de simplificare pentru accesarea fondurilor europene disponibile prin PNDR 2014-2020.

Mai multe>>

Modificarile legislative aduse de OMADR 234/2016 in depunerea cererii unice de plata 2016

Modificari legislative - cererea unica de plata 2016Prin OMADR 234/2016 au fost aduse o serie de modificari si completari OMADR 619/2015, noutati legislative cu impact asupra conditiilor de eligibilitate pentru accesarea schemelor de plati in perioada 2016-2020.

Mai multe>>

Problemele si solutiile sectorului agricol sau aflat pe masa discutiilor la Zilele Agriculturii Romanesti

Zilele Agriculturii Romanesti - temele importante discutateBusinessMark a organizat cea de a patra editie a evenimentului “Zilele Agriculturii Romanesti”, eveniment care a avut loc pe 16 februarie 2016 la Hotel Radisson Blu din Bucuresti. Printre teme de actualitate discutate au fost achizitionarea de terenuri agricole de catre straini, platile APIA pe suprafata si la motorina, legea ambalajelor, sistemele de irigatii, finantarea agriculturii, cotele la TVA si taxarea inversa.

Mai multe>>

Sistemul ERP, secretul cresterii productiei in agricultura

Sistem ERP - Software pentru cresterea productiei in agriculturaCu toate ca Romania are una dintre cele mai intinse suprafete de teren agricol din Uniunea Europeana, ne aflam pe ultimele locuri din punct de vedere al eficientei utilizarii suprafetei agricole. Pentru a-si spori eficienta, companiile din agro necesita implementarea unor solutii ERP care sa le ajute sa optimizeze activitatile prin automatizarea si simplificarea proceselor critice, prin posibilitatea urmaririi trasabilitatii productiei realizate, sa determine profitabilitatea pe tipuri de culturi si sa eficientizeze costurile pe care le implica detinerea si folosirea logisticii.

Mai multe>>

APIA elibereaza adeverinte pentru beneficiarii masurilor compensatorii de dezvoltare rurala

APIA Adverinte credite plati mediu agricultura eco zone defavorizateAgentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza beneficiarii masurilor compensatorii de dezvoltare rurala aplicabile pe terenuri agricole (M10 Agro-mediu si clima, M11 agricultura ecologica si M13 zone defavorizate) - Campania 2015, ca elibereaza adeverinte pentru cei care intentioneaza sa acceseze credite pentru finantarea activitatilor curente, de la bancile care au incheiat conventii cu Agentia.

Mai multe>>

Peisagistica: Mici modificari de peisaj pot duce la castiguri insemnate a resurselor de apa

Peisagistica pentru imbunatatirea resurselor de apaAmerica trece printr-o perioada de seceta extinsa. Un studiu publicat recent in revista Ecosphere a Universitatii din Wisconsin arata noi oportunitati pentru imbunatatirea resurselor de apa din lacuri, rauri si panza freatica. Efectuarea unor mici modificari de peisagistica in aceste modele terestre ar putea insemna beneficii mari de apa dulce, mai ales ca terenul din Wisconsin nu permite schimbari drastice in peisaj.

Mai multe>>

Parteneriat intre Google si FAO pentru a imbunatatii eficienta si accesibilitatea datelor de teledetectie

Parteneriat Google-FAO pentru paduri si terenuri agricoleGoogle Maps si FAO au fost de acord sa colaboreze indeaproape pentru a face mai accesibile serviciile de urmarire geospatiala si de cartografiere oferind o asistenta tehnologica de inalta clasa tarilor care incearca sa contracareze schimbarile climatice si o mai mare capacitate expertilor care dezvolta politici privind padurile si utilizarea terenurilor agricole.

Mai multe>>

Impozitul pentru veniturile din activitati agricole - Intrebari si raspunsuri

ANAF - Impozitul pentru venitul din activitati agricoleDirectia Generala de Servicii pentru Contribuabili din cadrul ANAF a realizat in data de 21 octombrie 2015 o sesiune online de indrumare si asistenta contribuabili pe tema veniturilor realizate din activitati agricole impuse pe baza normelor de venit. Specialistii ANAF au raspuns cu aceasta ocazie la o serie de intrebari puse de fermieri.

Mai multe>>

15 primarii din judetul Sibiu beneficiaza de registru agricol electronic

Registrul agricol electronic SibiuConsiliul Judetean Sibiu a finalizat in 30 noiembrie 2015 proiectul 'e-Registru Realizarea si Implementarea unui Sistem Informatic Integrat la Nivelul Consiliului Judetean Sibiu si UAT-urilor Partenere pentru Gestionarea Registrului Agricol in Format Electronic'. Beneficiarele acestui proiect sunt 15 primarii din judetul Sibiu: Avrig, Talmaciu, Alma, Altina, Arpasu de Jos, Bazna, Biertan, Barghis, Blajel, Brateiu, Bruiu, Bradeni, Chirpar, Cartisoara, Cirta, Consiliul Judetean Sibiu fiind lider de proiect.

Mai multe>>

Bistrita Nasaud: Impozitul pentru venituri din activitati agricole se poate depune pana la 21 decembrie

Impozite agricultura Bistrita-NasaudANAF Bistrita Nasaud informeaza contribuabilii ca data de 21.12.2015 este termenul limita pentru declararea si efectuarea platilor obligatiilor fiscale aferente perioadei fiscale precedente, iar a doua transa din impozitul anual si a contributiei de asigurari sociale de sanatate, datorate pentru aceste venituri, se platesc pana la data de 15.12.2015 inclusiv.

Mai multe>>

S-a dat startul pentru un nou recesamant agricol la nivel global care va incepe din 2016

Un nou recensamant agricol mondial din 2016O noua runda globala a recensamintelor agricole este prevazuta sa inceapa din 2016 la scara larga. Procesul de colectare a datelor va aduna informatii si statistici privind sectorul agricol din intreaga lume. Pentru a sprijini acest proces, FAO a publicat recent un un set de recomandari actualizate pentru a ajuta guvernele in indeplinirea recensamintelor agricole la nivel national, adaptate la diferitele nevoi specifice ale tarilor. Aceasta este cea mai recenta editie a orientarilor pe care FAO le realizeaza la fiecare 10 ani.

Mai multe>>

Antitrust: noi orientari CE privind vanzarea in comun de carne de vita, carne de manzat si culturi arabile

Noi reguli antitrust vanzare carne si culturi agricoleComisia Europeana adopta noi orientari antitrust privind vanzarea in comun de carne de vita, carne de manzat, ulei de masline si culturi arabile. Orientarile sunt menite sa sprijine agricultorii europeni prin clarificarea modului in care acestia pot, in anumite conditii, sa coopereze in scopul vanzarii in comun de ulei de masline, carne de vita si manzat si culturi arabile, in conformitate cu normele UE in materie de concurenta. Pietele europene pentru aceste trei produse reprezinta peste 80 de miliarde EUR anual.

Mai multe>>

Groupama Asigurari acorda un sprijin suplimentar pentru asigurarea culturilor din anul agricol 2015 - 2016

Asigurare culturi agricole 2015-2016Groupama Asigurari vine in sprijinul clientilor sai pentru anul agricol 2015 - 2016. Astfel, in perioada imediat urmatoare, liderul segmentului de asigurari agricole din Romania va acorda clientilor din portofoliul anului agricol 2014 - 2015 un voucher in valoare de 5 RON /ha. Acesta va putea fi utilizat pentru plata unei parti din prima de asigurare aferenta culturilor din anul agricol 2015 - 2016 asigurate pana la data de 24 decembrie 2015, indiferent daca acestea sunt de toamna sau de primavara.

Mai multe>>

Canalul Siret-Baragan ar putea fi finalizat printr-o cooperare romano-israeliana. Acesta va iriga 700.000 ha de teren agricol

cooperare romano-israeliana Canalul de irigatii Siret-BaraganIn perioada 12 — 16 octombrie 2015 Romania a participat la expozitia WATEC Israel, expozitie de tehnologie si inovatie in domeniul managementului apei si al controlului mediului. Discutiile privind cooperarea romano-israeliana in domeniul infrastructurii de apa au fost purtate si cu reprezentantii Mekorot si s-au axat pe proiectul canalului Siret-Baragan, un proiect strategic privind irigarea celei mai vaste si mai fertile zone agricole a Romaniei.

Mai multe>>

55.000 hectare de porumb, plante tehnice, pasuni si fanete au fost afectate de canicula in judetul Bihor

Culturi agricole afectate de seceta  in jud BihorIn judetul Bihor, din cauza fenomenelor climatice din vara acestui an, caracterizate prin canicula si arsita, datele indica circa 55.000 de hectare de porumb, floarea-soarelui, soia, pasuni si fanete afectate. Aceste date se vor centraliza la nivel national astfel incat sa se poata creiona o situatie cat mai reala a pierderilor datorate acestor fenomene urmand ca Ministerul Agriculturii impreuna cu alte institutii guvernamentale sa vina in sprijinul celor care au avut de suferit pierderi de productie in acest an.

Mai multe>>

50.000 ha protejate de Unitatea de Combatere a Caderilor de Grindina - UCCG Moldova 2 Vrancea

Unitatea de Combatere a Caderilor de Grindina Moldova 2 VranceaVineri, 2 octombrie 2015, la Focsani, judetul Vrancea, in prezenta Ministrului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale dl. Daniel CONSTANTIN, a secretarului de stat Ioan UTIU si a altor oficialitati de la nivel central si local a fost inaugurata cea de-a treia Unitate de Combatere a Caderilor de Grindina - UCCG Moldova 2 Vrancea - componenta a Sistemului National Antigrindina si de Crestere a Precipitatiilor, aflat in responsabilitatea Autoritatii pentru Administrarea Sistemului National Antigrindina si de Crestere a Precipitatiilor (AASNACP).

Mai multe>>

Noi oportunitati de finantare pentru investitii de utilitate publica in mediul rural

Fonduri europene finantare investitii rurale infrastructura patrimoniu culturalAutoritatile publice locale si ONG-urile pot solicita fonduri nerambursabile pentru investitii de utilitate publica avand la dispozitie 552.000.000 euro pentru investitii in crearea si modernizarea infrastructurii de baza la scara mica (submasura 7.2), 97.000.000 euro pentru investitii asociate cu protejarea patrimoniului cultural (submasura 7.6) si 25.000.000 euro pentru investitii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii de acces agricola (submasura 4.3 – componenta agricola).

Mai multe>>

Se pot accesa fondurile nerambursabile pentru infrastructura si patrimoniu cultural din PNDR 2020

fonduri europene nerambursabile infrastructura drumuri agricole si patrimoniu culturalMinisterul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) si Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR) lanseaza prima sesiune de depunere a proiectelor de investitii pentru submasurile din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2014 – 2020 care vizeaza infrastructura de baza si pentru drumuri agricole, dar si protejarea patrimoniului cultural din mediul rural.

Mai multe>>

Furturile de sezon: Ce trebuie sa faceti pentru a nu deveni victimele hotilor de produse agricole de pe camp?

Furturi produse agricole de pe terenuri agricoleAvand in vedere faptul ca a inceput campania de recoltare a culturilor de toamna, furturile de produse de pe camp constituie in aceasta perioada o prioritate a politistilor, cu precadere in mediul rural.

Mai multe>>

Precizari privind reducerea normei de venit, in cazul fermierilor afectati de fenomene meteo

reducere norma venit - pierderi activitati agricolePentru veniturile din activitati agricole realizate de persoanele fizice, individual sau intr-o forma de asociere, in cazul in care s-au inregistrat pierderi ca urmare a unor fenomene meteorologice nefavorabile ce pot fi asimilate dezastrelor naturale si care afecteaza peste 30% din suprafetele destinate productiei agricole vegetale/animale detinute, norma de venit se reduce proportional cu pierderea respectiva. La pierderi se inscriu fenomene precum inghetul, grindina, poleiul, inundatiile, ploaia abundenta, seceta, dar si pagubele produse de animalele salbatice.

Mai multe>>

ANAF: Intrebari si raspunsuri privind veniturile din activitati agricole, silvicultura si piscicultura

ANAF venituri din activitati agricole si silviculturaIn cadrul sesiunii de asistenta si indrumare online din 12 august 2015 privind veniturile din activitati agricole, silvicultura si piscicultura, Directia Generala de Servicii pentru Contribuabili din cadrul ANAF a raspuns unor intrebari venite din partea fermierilor si silvicultorilor.

Mai multe>>

Incepand cu 26 mai APIA va prelua toate cererile de plata ale fermierilor, inclusiv pe suport de hartie

Preluare cereri de plata APIAIncepand cu data de 26 mai 2015, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) va prelua toate cererile de plata ale fermierilor, inclusiv pe suport de hartie. Cererile astfel depuse vor fi prelucrate de catre angajatii APIA in perioada urmatoare, iar fermierii isi vor putea exercita dreptul de a solicita subventiile.

Mai multe>>

Implementarea Sistemului national antigrindina si de crestere a precipitatiilor continua si in 2015 cu o finantare de 6,6 milioane lei

Sistem antigrindina si crestere precipitatiiEtapa din acest an a Programului de realizare a Sistemului national antigrindina si de crestere a precipitatiilor pentru perioada 2010-2024 va beneficia de fonduri in suma de 6,642 milioane de lei, asigurate din bugetul de stat. Finantarea din acest an este la un nivel comparabil celei asigurate anul trecut, de 6,786 milioane de lei.

Mai multe>>

Lansarea programului national de cadastru si carte funciara

Programul national de cadastru si carte funciaraObiectivul principal al programului national de cadastru si carte funciara este de a inregistra gratuit toate imobilele, respectiv toate terenurile si cladirile din Romania, inclusiv apartamentele, in sistemul integrat de cadastru si carte funciara. O data atins acest obiectiv se revitalizeaza piata imobiliara din Romania, se dezvolta creditul agricol si creditul ipotecar, se dezvolta toate tranzactiile care au ca obiect vanzarea si cumpararea de imobile.

Mai multe>>

Simplificarea procedurilor pentru identificarea terenurilor agricole la depunerea cererilor unice de plata

terenuri agricole cerere unica plata APIAMinistrul Agriculturii, Daniel Constantin, a participat, alaturi de secretarul de stat George Turtoi si conducerea Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura (APIA), la videoconferinta organizata cu reprezentantii centrelor judetene ale agentiei, in vederea clarificarii unor chestiuni legate de completarea si depunerea cererilor unice de plata.

Mai multe>>

Parlamentul european sprijina tranzitia catre biocombustibili avansati

Biocombustibili biocarburanti avansatiDeputatii au votat marti acordul informal cu Consiliul privind o propunere legislativa de a limita productia de biocarburanti derivati din plante si de a accelera folosirea surselor alternative, cum ar fi gunoiul sau reziduurile sau a celor complet noi, cum ar fi culturile de alge. Propunerea legislativa are ca scop si reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera cauzate de utilizarea intensiva a terenului agricol pentru culturi destinate biocarburantilor.

Mai multe>>

Cresterea recoltelor cu 58 % printr-un management sustenabil al solului

Cresterea productiei prin management sustenabil al soluluiManagement Solului este o parte integranta a gestionarii terenurilor si se concentreaza asupra diferentelor intre diferitele tipuri de sol si caracteristicile acestora pentru a identifica interventiile specifice care au ca scop sporirea calitatatii solului in utilizarea terenurilor. Anul 2015 a fost declarat Anul International al Solurilor de catre Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura (FAO).

Mai multe>>

Global Soil Week - Solurile sanatoase sunt fundamentul productiei globale de alimente

Global Soil Week - Soluri sanatoaseSaptamana Globala a Solului reuneste peste 550 de participanti din 78 de tari care lucreaza in domeniul gestionarii durabile a solului. Solurile sanatoase sunt fundamentul productiei mondiale de alimente si ar trebui sa devina un element-cheie pe ordinea de zi a politicilor publice, a declarat Moujahed Achouri, directorul diviziei de apa si sol din cadrul FAO, adresandu-se astazi in cadrul celei de-a treia Saptamani Globale a Solului din Berlin.

Mai multe>>

Elemente de munitie descoperite in timpul lucrarilor agricole de primavara? Apelati imediat 112.

munitie descoperita in timpul lucrarilor agricoleAvand in vedere ca sezonul lucrarilor agricole de primavara este la inceput si exista riscul ca elemente de munitie sa fie descoperite, reamintim populatiei ca este interzisa:

Mai multe>>