Specializare, maximizare, centralizare




  • Sistem deschis;
  • Ameliorarea alimentatiei;
  • Socul viitorului prin buna voie;
  • Comunitate edificata in jurul unei retele.

 

 

 

 

 

 

 

Sistem deschis

Ori te specializezi ori mori. Traim intr-o epoca in care omul multilateral dezvoltat, inventat de Ceusescu, nu mai are cautare. Traim intr-o epoca in care primarii nu-si mai pot permite, ca in mandatul de patru ani, sa-si mai faca liceul, doua facultati si doctoratul. Traim intr-o epoca in care primul ministru nu-si mai poate permite sa participe la degustari de bauturi, sa publice poezii, sa colectioneze tablouri si motociclete. Traim intr-o epoca in care presedintele nu-si mai poate permite sa scrie memorii, sa tina prelegeri universitare, sa faca simpozioane privind mileniul patru, sau sa mai obtina o diploma de comandant de vapor. Traim intr-o epoca specializata in care primarul, primul ministru, presedintele republicii, fermierul, etc., se vor ocupa de munca lor, 24 de ore din 24.

Azi trebuie sa creem un sistem deschis cu structuri organizatorice sub forma de matrici precum: matricia alimentara, matricia transporturilor sau matricia energetica. Dar mai presus de toate trebuie sa creem un sistem de interrelatii, asemanator sistemului neuronal din creer.

In epoca de astazi trebui sa facem centralizarea informatiilor sub forma de recesamant, sondaje, statistici, pentru a afla, in permanenta, unde ne situam. Orice demnitar trebuie sa stie procentul de oameni care traiesc in saracie relativa, in saracie absoluta, procentul celor subnutriti sau analfabeti, atat la nivel local cat si national. Iar schimbarea nu se face prin modele invechite, ci printr-un imens numar de strategii inovatoare, pentru schimarea vietilor, in bine, a celor 20 de milioane de romani.

In economie trebuie sa ne bazam: pe productia descentralizata; pe dimensiuniea potrivite a unitatilor de productie; pe energia regenerabila; pe munca la domiciliu; pe intrajutorare si strategii indigene.

Trebuie sa creem posibilitati noi, nu numai pentru minoritatea bogata, dar si pentru minoritatile sarace. Ma refer la minoritatile de batrani, tineri, bolnavi, femei, romi, etc. Iar pentru a ajuta aceste minoritati trebuie sa inovam cum sa procuram lemne, apa pentru gospodarii, cum sa investim in uzine de biogaz, generatoare solare satesti, etc.

In agricultura putem inova prin:

  • acvacultura: creveti + legume solar; bazine de pesti + crescatorie de gaini (dejectile de la pasari utilizate pentru producere de alge);
  • culturi fixatoare de azot (cereale, leguminoase, etc);
  • combatere biologica a bolilor si daunatorilor prin feromoni, preparate biodinamice, etc;
  • udare prin picurare si instalatii computerizate de irigat;
  • ferme energetice eoliene si solare (vezi imaginea de sus);
  • combinarea sapaligii cu computerul;
  • producere de materiale noi (alimentare, textile, biocombustibil, etc);
  • tehnologii impotriva saraciei (tehnologii bio);
  • terminale de calculator pentru transmiterea rapida a informatiilor in spatiul rural;
  • industrie rurala de nivel tehnic moderat pentru produse traditionale, ecologice si mestesugaresti;
  • investitii in tehnologie de varf cu capital putin.

Ameliorarea alimentatiei

Prin ameliorarea alimentatiei se ridica nivel general de inteligenta a populatiei.

S-a ajuns ca, astazi ,bogatii si saracii sa stea la start pentru o noua cursa in viitor. Pana in prezent doar bogatii au fost in cursa. Saracii au fost eliminati si astfel spiritul comunitar a disparut. Ciocnirea dintre lumea bogatilor si lumea saracilor este primejdioasa. Sunt totusi mai multe sanse pentru supravietuire decat pentru distrugere.

La persoanele care manaca natural creste forta de munca. Oamenii hraniti natural sunt veseli, odihniti, sanatosi. Schimbarea de atitudine salveaza si nu alimentatia. Ignoranta se mai numeste si "prostie oficiala". Nu trebuie sa ignoram zicala "esti cea ce mananci".

In multe tari din lume se cauta din nou produsele ecologice naturale. Tot mai multi europeni si americani prefera la micul dejun laptele crud cu miere.

Si uite asa se ajunge ca bogatii si saracii sa stea, la start, prin intoarcere la modul natural de viata si hranire.

 

Socul viitorului prin bunavoie

Nu mai trebuie sa copiem occidentul decadent. Trebuie sa edificam noi structurii ale viitorului, pline de inovatii, orientate spre cultura, arta, avand multiple optiuni, si standarde de morala si etica bazate pe respect, ajutor reciproc, masura si bun simt.

Exista astazi un imperialism a celor de varsta mijlocie si o marginalizare a celor tineri sau batrani. Prin diversificare, demasificare, accelerare (ritm rapid de schimbare) si buna voie, vom produce un soc pozitiv al viitorului.

Astfel alegem sa traim in capacitate deplina, sa avem simtul echilibrului, sa cooperarm si sa avem relatii de calitate, sa luptam pentru justete sociala si economica, sa protejam mediul, sa avem forta creatoare de valori si sa traim spiritual.

 

Comunitate edificata in jurul unei retele

Trebuie ca familia sa redobandeasca rolul de unitate centrala a societatii, respectiv sa creasca simtitor functia economica, medicala, educationala si sociala la nivelul caminului familiar. Comunitatea se va edifica in jurul acestor familii. Ne vom baza tot mai mult pe autoconsum. Ne vom asigura de ceea ce vom avea nevoie. Se va raspandii demasificarea, automatizarea productiei si munca la domiciliu.

Locul viitor al lumii de maine va fi caminul familiar, iar matricia alimentara va fi asigurata de catre fermele familiale.

Noutati

REI Grup a gestionat peste 20% din totalul proiectelor depuse în prima sesiune a programului „InvestALIM”

14-10-2024 Fonduri europene agricultura

REI Grup a gestionat peste 20% din totalul proiectelor depuse în prima sesiune a programului „InvestALIM”

REI Grup, una dintre cele mai active companii de consultanță specializate în atragerea de fonduri nerambursabile prin fonduri europene sau ajutoare de stat din România, a depus, cu succes, proiecte de investiții în valoare de peste 1,2 miliarde RON (circa 250 milioane euro) prin programul de finanțare „InvestALIM”, gestionat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale (MADR), prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Mai multe>>

De Ziua Națională a produselor agroalimentare românești se lansează sezonul 3 al programului #Autentic Românesc cu un număr record de parteneriate

10-10-2024 Produse traditionale

De Ziua Națională a produselor agroalimentare românești se lansează sezonul 3 al programului #Autentic Românesc cu un număr record de parteneriate

Programul Autentic Românesc, inițiat de Transavia în 2022, marchează Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești, sărbătorită pe 10 octombrie, prin celebrarea valorilor autenticității, calității și siguranței produselor autohtone. #Autentic Românesc aduce împreună companii mari, de tradiție, cu companii românești la început de drum, dar care sunt unite de aceleași valori și dorință de dezvoltare durabilă, dar și de promovare a imaginii calității produselor românești peste hotare. Mai multe>>

511 proiecte vor primi finanțare AFIR pentru achiziția de utilaje agricole

05-09-2024 Fonduri europene agricultura

511 proiecte vor primi finanțare AFIR pentru achiziția de utilaje agricole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat pe www.afir.ro Raportul de selecție intermediar aferent submăsurii 4.1, pachetul 4.1.1. Achiziții simple de utilaje la nivelul fermei – sector vegetal, componenta toate culturile exceptând sfecla de zahăr și formele asociative, pentru proiectele depuse în prima etapă lunară (25 iunie – 24 iulie 2024) a sesiunii din acest an. Mai multe>>

Turismul rural – O nouă șansă pentru revitalizarea economiei României [Analiză EconomieRurala.ro]

29-08-2024 Turism rural

Turismul rural – O nouă șansă pentru revitalizarea economiei României [Analiză EconomieRurala.ro]

În contextul evoluției rapide a economiei globale și al schimbărilor semnificative în preferințele turistice, România se află în fața unei oportunități deosebite de a valorifica turismul rural ca motor de creștere economică. Deși infrastructura rămâne un factor sensibil în dezvoltarea turismului național, în turismul rural aceasta nu este atât de critică. Dimpotrivă, satele izolate, peisajele pitorești și autenticitatea tradițiilor românești devin principalele atracții pentru turiștii locali și ... Mai multe>>

Descoperă oportunități noi pentru mediul rural: Alătură-te comunității Daedalus Online!

01-08-2024 Dezvoltare rurala

Descoperă oportunități noi pentru mediul rural: Alătură-te comunității Daedalus Online!

În ultimii ani, persoanele din mediul rural s-au confruntat cu numeroase provocări: schimbările climatice, fluctuațiile prețurilor produselor agricole, dificultăți în accesarea subvențiilor și fondurilor europene etc. În tot acest timp, vocea acestora a fost adesea ignorată sau neglijată. Acum, există o soluție prin care opiniile și nevoile persoanelor din mediul rural pot fi cu adevărat auzite și apreciate prin completarea sondajelor plătite în comunitatea Daedalus Online. Mai multe>>

Măslinescu - unica cramă de uleiuri de măsline premiate din România, în premieră la Auchan

01-08-2024 Produse traditionale

Măslinescu - unica cramă de uleiuri de măsline premiate din România, în premieră la Auchan

Începând cu această lună, Auchan aduce, în premieră, în magazinele sale, uleiurile de măsline ultrapremium, 100% naturale, de la Măslinescu, singura cramă de uleiuri de măsline premiate din România, cu produse curate, de cea mai înaltă calitate, cu trasabilitate controlată, de la moară direct în farfurie, de la cei mai prestigioși producători din lume. Mai multe>>

Transformă-ți bucătăria: Idei de design, echipamente esențiale și sfaturi de întreținere

01-08-2024 Dezvoltare rurala

Transformă-ți bucătăria: Idei de design, echipamente esențiale și sfaturi de întreținere

Bucătăria este inima casei, locul unde pregătim mâncarea și adesea ne adunăm cu familia și prietenii. Transformați-vă bucătăria într-un spațiu funcțional și atractiv cu ajutorul unor idei de design inovatoare, echipamente esențiale și sfaturi practice de întreținere. În acest articol, vom explora toate aceste aspecte pentru a vă ajuta să creați bucătăria perfectă. Mai multe>>

Destinații turcești ideale pentru nomazii digitali pasionați de gastronomia stradală

25-07-2024 Produse traditionale

Destinații turcești ideale pentru nomazii digitali pasionați de gastronomia stradală

Aflată la intersecția dintre Europa și Asia, Turcia oferă numeroase avantaje pentru nomazi: climatul, cultura, istoria, orașele vibrante și locația ușor accesibilă. Din aceste considerente, țara s-a transformat într-o destinație ideală pentru a trăi și lucra. În timp ce infrastructura de internet sau sistemele avansate de banking și plăți digitale îi cresc atractivitatea, noua viză pentru nomazi digitali le permite și lucrătorilor de la distanță din diverse țări să trăiască pentru o pe... Mai multe>>

Mobilă lemn masiv pentru un design unic

11-07-2024 Dezvoltare rurala

Mobilă lemn masiv pentru un design unic

Mobilă lemn masiv oferă eleganță și durabilitate oricărei locuințe. Dacă dorești să aduci un aer sofisticat și natural în casa ta, acest articol îți va oferi informațiile necesare pentru a alege și integra corect mobilă lemn masiv. Vei descoperi beneficiile, sfaturile de poziționare și cum să îmbini armonios aceste piese în diverse camere. Mai multe>>

Profi: reînviem tradiția

26-06-2024 Produse traditionale

Profi: reînviem tradiția

Odată cu deschiderea României către lume și avalanșa de produse și obiceiuri străine ce a urmat, minunatele mâncăruri și tradiții românești par să-și fi pierdut oarecum din strălucire, mulți considerând că au un aer ușor prăfuit și uncool. Profi ia atitudine și lansează azi o amplă campanie ce readuce la lumină aceste valori, promovând spiritul Via Profi ce conectează comunitatea la micii producători locali care duc mai departe vibrantele noastre tradiții și gusturi bune. Mai multe>>

Proiect european FLIARA‭: ‬‭Inovatia Condusa de Femei in Agricultura si in Zonele Rurale‬

05-03-2024 Dezvoltare rurala

Proiect european FLIARA‭: ‬‭Inovatia Condusa de Femei in Agricultura si in Zonele Rurale‬

ECOLISE si ELARD informeaza cu privire la proiectul FLIARA - Female-Led Innovation in Agriculture and Rural Areas de actiune de cercetare si inovare, finantat de Comisia Europeana pe o durata de 3 ani in cadrul programului Orizont Europa. Romania este inclusa intre cele zece tari din diferite regiuni ale Uniunii Europene in care se desfasoara proiectul. FLIARA isi propune sa contribuie la un viitor sustenabil prin evidentierea rolului femeilor in agricultura si in comunitatile rurale. Mai multe>>