Potential agricol nevalorificat

Detalii

Categorie: Editorial

Romania are potential agricol nevalorificat si din cauza ca politicile in acest domeniu se schimba foarte frecvent.

Potentialul agricol cu care ne mandrim nu are importanta decat in masura in care este pus in valoare prin politici de sustinere si organizare a productiei si a pietelor prin care aceasta productie devine valoare.

Exista foarte multe alte state in lume care au potential agricol, chiar mai mare decat Romania, si care nu-si asigura nici macar hrana, pentru ca nu exista politici durabile de sustinere publica a agriculturii pe termen lung si de sustinere a organizarii pietelor agroalimentare.

Romania ar fi putut sa aiba propria strategie de dezvoltare a agriculturii imediat dupa ce a hotarat sa aplice reforma funciara, in anii ’90.

In mod logic, din punct de vedere economic si politic, reforma funciara ar fi trebuit sa fie urmata imediat de reforma structurilor de productie agricola, care sa contribuie la organizarea unor exploatari viabile, sa defineasca instrumentele de sustinere a productiei agricole (mod de subventionare a productiei, de incurajare a investitiilor si a modernizarii tehnologiilor de productie, de asigurare a consultantei de specialitate catre agricultori etc.), sa organizeze pietele produselor agricole (regulile si normele de comercializare, de stabilire a preturilor de la producator la consumator, pentru a asigura atat stabilitatea preturilor la consumator, cat si a veniturilor pentru producatorii agricoli) si sa defineasca o politica de regularizare a importurilor de produse alimentare pe perioada restructurarii, modernizarii si cresterii competitivitatii agriculturii autohtone, pentru a evita concurenta neloiala sau blocarea dezvoltarii acesteia intr-un climat economic favorabil.

In anii ’90 eram inca in perioada cand reglementarea comertului mondial cu produse alimentare era la inceputuri si cand mai puteam avea inca o politica tarifară proprie. Intrucat aceasta oportunitate a fost ratata, Romania nu mai are acum libertatea din anii ’90 si trebuie sa compuna o politica agricola pornind de la niste variabile date, care sunt continute in Politica Agricola Comuna (PAC) la nivel european. In PAC sunt aspecte sau instrumente obligatorii pentru toate statele membre (intrucat vorbim de o piata comuna, fara frontiere sau bariere tarifare) si altele optionale, de tip meniu, din care statele membre le pot alege pe cele care li se potrivesc mai bine (in primul rand, programul de dezvoltare rurala finantat din fonduri europene). Aceste noi reguli, de care, din pacate, am devenit constienti la nivel decizional abia dupa aderarea la UE, ne impun acum o serie de limitari in modernizarea si cresterea eficientei agriculturii, fara a stirbi prea mult din specificul national al produselor si al modurilor de productie.

In timp, Romania poate contribui si la modificarea sau adaptarea PAC si a regulilor sale, daca va sti sa joace eficient in concertul european, folosindu-si in mod abil statutul de stat membru UE. Insa Romania trebuie sa stie ce vrea, de ce vrea aceste lucruri si apoi sa vada cum se integreaza cel mai bine interesele sale specifice in interesul comun european. Altfel spus, inainte de a incerca sa-i convingi pe ceilalti 26 de parteneri europeni de utilitatea comuna a obiectivelor tale sau de complementaritatea acestora cu ale lor, trebuie, in primul rand, sa stii tu, la tine acasa, ce vrei pe termen lung si cum poti sa-ti valorifici cel mai bine avantajele comparative (sau, altfel spus, locul) pe piata comuna (din care acum facem parte, vrand-nevrand).

Programul de restituire funciara lansat in 1990 prin desfiintarea CAP-urilor si mai apoi a IAS-urilor nu a fost urmat, din pacate, de un program de sustinere a dezvoltarii de noi structuri de productie (ferme familiale, ferme asociative) bazate pe proprietatea privata, de un program de investitii in mijloace de productie noi, de organizare si reglementare a pietelor agroalimentare bazat pe principiile economiei de piata. Sigur, sporadic s-a facut acest lucru, dar modul de alocare a fondurilor nu a fost unul transparent bazat pe reguli clare, ceea ce a facut ca acele fonduri in mare parte sa fie practic aruncate in „gauri negre“.

Programul SAPARD, finantat din fonduri europene de preaderare, a fost primul program de politica structurala de amploare, care a contribuit semnificativ la restructurarea agriculturii. Si acest program a fost aplicat de multe ori in mod haotic sau, in orice caz, lipsit de coerenta, din cauza goanei dupa absorbtia fondurilor cu orice pret, fara sa se urmareasca ca aceasta absorbtie sa se faca potrivit unei viziuni strategice.

Dacian Ciolos

Sursa: www.revista22.ro

• < Anterior
• Următor >