Mijloacele tehnice ale agriculturii interbelice

Detalii

Categorie: Editorial

O problema importanta care a marcat dezvoltarea agriculturii romanesti interbelice a fost reprezentata de gradul de inzestrare a exploatatiilor agricole taranesti cu masini si unelte agricole.

Evolutia dotarilor cu inventar agricol a fost influentata de distrugerile si degradarile produse in timpul primului razboi mondial si de faptul ca, in eforturile de redresare economica, taranimea improprietarita nu avea puterea economica necesara pentru refacerea integrala si dezvoltarea parcului de masini si unelte agricole.

Astfel, desi stapani pe noile suprafete de teren, micii producatori agricoli au primit aceste pamanturi fara inventarul aferent care a ramas in posesia proprietarilor ce fusesera expropriati.

In ansamblul economiei micii gospodarii taranesti eforturile financiare vizand intretinerea, repararea si mai ales achizitionarea de unelte sau masini agricole noi erau peste posibilitatile unei familii de tarani detinatoare a unei suprafete agricole de pana la 3 ha.

Fenomenului de faramitarea si parcelare a proprietatii ii era asociata si diviziunea prin mostenire a inventarului agricol, dar de cele mai multe ori succesiunea implica cedarea de catre parinti catre familiile nou intemeiate a unor suprafete de teren neutilate cu unelte sau masini agricole.

Crearea prin reforma agrara a unui numar mare de exploatatii agricole, cu precadere mici gospodarii taranesti, nu mai permitea utilizarea acelorasi unelte sau masini agricole pe intinderi mai mari de teren. Mica gospodarie taraneasca trebuia sa faca astfel fata, in primul rand, lipsei uneltelor si masinilor de baza pentru executarea lucrarilor agricole principale la majoritatea plantelor de cultura (plug, grapa, cultivator, masini de semanat).

Aproape 1/3 din numarul plugurilor si 3/4 din cel al grapelor aflate in inventarul agricol al Romaniei interbelice erau in fapt unelte primitive, din lemn, utilizarea acestora fiind departe de a asigura efectuarea in conditii normale a lucrarilor agricole necesare pentru infiintarea culturilor. De asemenea, unele unelte, precum tavalugul, cu rol important in pregatirea patului germinativ pentru unele culturi (grau, secara, sfecla) erau aproape necunoscute agricultorilor romani.

Totodata, multe dintre masinile si uneltele aflate in posesia gospodariilor taranesti datau chiar din perioada antebelica, prezentand un grad ridicat de uzura fizica si morala si un randament in practica foarte redus. Acesta fusese totusi completat in perioada de dezvoltare de pana la 1930 cu mijloace tehnice noi.

Conform unor calcule efectuate la sfarsitul perioadei interbelic in agricultura romaneasca exista un important deficit de masini si unelte de baza, acoperirea acestui deficit presupunand o investitie de circa 16 miliarde lei. Acest aspect este confirmat si de valoarea inferioară a inventarului agricol tehnic la hectar la nivelul tarii noastre in raport cu agricultura altor state europene, fapt ce determina impreuna cu alti factori o productivitate medie la hectar scazuta.

Astfel, in timp ce in Romania interbelica inventarul agricol repartizat la intinderea suprafetei cultivate duce la o valoare de 1000 lei/ha, Bulgaria si Polonia consemnau valori echivalente de 2000 lei, respectiv 3000 lei/ha, in timp ce in tarile cu agricultura intensiva, precum Elvetia, aceasta valoare atingea chiar 42.000 lei/ha.

In unele situatii familiile de tarani cu un venit anual foarte mic intampinau reale dificultati si in dotarea gospodariei proprii cu unelte de intrebuintare curenta (sape, coase, greble, furci, etc.).

In ceea ce priveste masinile de cosit, de secerat si legat, de imprastiat ingrasaminte, prasitoarele mecanice, batozele si tractoarele, acestea erau in special apanajul proprietatilor mijlocii si mari sau erau utilizate in muncile agricole si de mica proprietate prin asocierea plugarilor din anumite comune.

In demersul lor de imbogatire a dotarilor cu astfel de mijloace de productie gospodariile taranesti au beneficiat de concursul autoritatilor de stat, care au constientizat problema reală a deficitului de inventar agricol mort si care au întreprins unele masuri vizand infiintarea unor depozite speciale pentru vanzarea masinilor si uneltelor agricole produse in fabricile din tara sau care erau aduse din strainatate. Aceste masuri au fost mai pregnante dupa anul 1937 cand importurile de tractoare auto si locomobile au crescut ca urmare a faptului ca statul le-a cumparat pentru dotarea centrelor de masini agricole.

Resursele financiare investite in dotarea cu inventar agricol tehnic, in perioada de referinta, s-au mentinut la cote relativ reduse iar castigurile agricultorilor nu au putut sa fie orientate prioritar catre acest domeniu si datorita faptului ca regimul monedei nationale a fost caracterizat de inflatie. In plus, perioada maxima de manifestare a crizei agricole a insemnat o reducere importanta a investitiilor in inventar agricol tehnic, dificultati ce au grevat asupra dotarii exploatatiilor agricole din al doilea deceniu interbelic. Nevoile de dotare cu inventar au fost doar in parte acoperite de productia de masini si unelte agricole a fabricilor autohtone din Sibiu, Resita, Oradea, Toplet, Bocsa – Romana, Craiova, etc.

Datele statistice ne ofera o reprezentare a progresului inregistrat in directia imbogatirii numarului uneltelor si masinilor agricole cu tractiune animala. In acest mod, putem constata ca in perioada de referinta s-a produs o crestere lenta a inventarului agricol astfel incat suprafata cultivabila ce revenea pe o unealta la hectar a scazut intre 1905 si 1927 la pluguri de la 10,6 ha la 7,4 ha si la 6,1 la ha in 1937; grape de la 12,2 la 11,3 si 6,6 ha; la rarite de la 50,2 la 39 si 24 ha in 1937; la semanatori de la 437,4 ha la 293,4; iar la masini de recoltat de la 277,4 la 224,4 ha in 1927 si la 161,5 ha in 1937.

Sursele statistice ale Ministerului Agriculturii si Domeniilor (cele doua editii ale atlasului statistic “L’Agriculture en Roumanie” publicate in 1929 si 1938) indica intre anii de referinta 1927 si 1937 o crestere semnificativa a inzestrarii tehnice a agriculturii Romaniei interbelice cu batoze si tractoare, fapt ce in conditiile mentinerii caracterului extensiv cerealier al productiei era menit sa conduca la o sporire a productiei si randamentului la hectar al acestor culturi. Cu toate acestea, numarul tractoarelor in Romania interbelica raportat la suprafata arabila este sub media europeana, pentru un tractor revenind 2960 ha, in timp ce spre exemplu in Anglia un tractor deservea 258 ha, in Danemarca 394 ha iar in Franta 848,6 ha.

De asemenea, ca si in cazul animalelor de tractiune sau de munca si in cazul inventarului agricol deficitul de dotare se compenseaza prin colaborarea dintre agricultorii care utilizeaza prin imprumut aceleasi unelte agricole (in special cele de bază).

In acelasi timp repartitia teritoriala a inventarului agricol ne demonstreaza existenta unor importante decalaje intre diferitele regiuni ale tarii, fapt care chiar si in conditiile pedoclimatice optime pentru anumiti ani agricoli actioneaza negativ asupra productiilor la unele culturi agricole si asupra randamentului la hectar.

Totodata, in analiza aspectelor vizand baza tehnica a agriculturii taranesti la nivelul perioadei interbelice a fost sesizat faptul ca anumite masini agricole puteau fi accesibile micilor producatori numai prin exploatarea in diferite forme de asociere si ca stadiul de evolutie al dotarilor cu inventar agricol mort s-a situat la cote scazute, fapt ce a grevat serios asupra posibilitatilor intensificarii agriculturii la nivelul intregii tari.

• < Anterior
• Următor >