Agricultura romaneasca, la coada Europei

Detalii

Categorie: Editorial

Comparativ cu tarile vest-europene, sectorul agricol romanesc este caracterizat printr-o productivitate scazuta, o faramitare accentuata a proprietatilor si, in general, printr-o larga  ineficienta.

Desi Romania dispune de 14,7 milioane de hectare de teren agricol (61,8% din suprafaa tarrii), din care 63,9% reprezinta teren arabil, recoltele sunt modeste si foarte vulnerabile la excese meteorologice, in timp ce cresterea animalelor se face in general in ferme de mici dimensiuni.

Cerealele reprezinta principala cultura, cu aproape doua treimi din suprafata cultivata la nivelul anului 2007, ponderea cea mai mare in suprafata cultivata cu cereale revenind porumbului (49,5%) si graului (37,9%). Acestea sunt urmate de floarea-soarelui, cartofi, legume si furaje.

Stocul de animale este reprezentat in principal de bovine, porcine si pasari.

Romania nu-si poate asigura necesarul intern de produse agro-alimentare, ceea ce a facut sa cunoasca in perioada postcomunista un deficit continuu al balantei comerciale, care a trecut în 2007 de 1,8 miliarde euro. Desi ponderea agriculturii în PIB a scazut de la 18-21%, la inceputul anilor 1990, la doar 6,6%, in 2005, aceasta este mult mai ridicată decat media europeana. De asemenea, proportia populatiei angajate in agricultura ramane foarte ridicata. Dupa un varf de 41% in perioada 1999-2001, cand o mare parte din muncitorii disponibilizati in industria mineritului si prelucratoare au ingrosat randurile populatiei agricole, aceasta s-a stabilizat la un nivel de 30% în 2006.

Structura proprietatii funciare este, pe de alta parte, extrem de polarizata, 55% din suprafata agricola fiind detinuta de 4,2 milioane de gospodarii individuale cu o marime medie de 2,2 hectare. Dintre acestea insa, 3 milioane, adica mai mult de jumatate, au terenuri mai mici de un hectar si ca urmare nu pot beneficia de subventii directe pentru ca nu indeplinesc conditiile de eligibilitate SPUS. Conform conditiilor, ferma sau unitatea agricola trebuie sa aiba o marime minima de un hectar si parcele de cultură de minimum 0,3 hectare pentru a beneficia de plati directe in cadrul PAC. In consecinta, jumatate din proprietarii autohtoni nu pot accesa sistemul de plati directe. La polul opus sunt marile ferme, de regula societati comerciale, care detin 45% din suprafata cultivata si au o marime medie de 274 de hectare.

Cea mai mare parte a populatiei rurale, 55%, lucreaza in agricultura. Veniturile acesteia sunt cele mai mici dupa ale somerilor, situandu-se cu o treime sub venitul mediu pe gospodăaie din 2006. Acesti mici fermieri practica o agricultura de subzistenta, in care autoconsumul ocupa un rol important, desi proportia sa a scazut in ultimii ani de la 62% in 2001 la 50,3% în 2006.

Cum cea mai mare parte dintre ei nu vor beneficia absolut deloc de pe urma subventiilor directe, se pune intrebarea daca o alta versiune a PAC, cum ar fi propunerile de extindere a pilonului II in detrimentul pilonului I, nu ar servi mai bine prosperitatea taranilor si a intregii populatii. Un studiu facut de doi cercetatori de la Institutul de Economie Agricolă, Cecilia Alexandri si Lucian Luca, notează presiunile internationale in favoarea unei anumite liberalizari a sectorului agricol si sustinerea de care se bucura aceasta directie atat in randul unor state membre, cat si la nivelul Comisiei Europene.

Cecilia Alexandri si Lucian Luca construiesc trei scenarii pentru a estima impactul unei eventuale noi reforme a PAC asupra bunastarii sociale a Romaniei.

Conform celui dintai scenariu, actuala PAC va continua dupa 2013.

Potrivit celui de-al doilea, al reformei moderate, nivelul subventiilor va fi decuplat de la volumul productiei, limitarile productiei vor fi eliminate si pilonul I va fi absorbit parţial în pilonul II.

In cel de-al treilea scenariu, al reformei radicale. prevede ca interventiile directe vor fi eliminate si fondurile PAC se vor concentra pe axele competitivitate si dezvoltare rurala a pilonului II.

Compararea efectelor celor trei scenarii asupra economiei romanesti este facuta pe baza estimarii surplusului de consumatori si producatori la principalele bunuri agro-alimentare. Deoarece subventiile si limitarile productiei genereaza preturi mai ridicate, ele sunt în detrimentul consumatorului, dar duc, pe de alta parte, la cresterea castigurilor producătorilor. Ca atare, alegerea scenariului optim se face in urma determinarii efectului net asupra bunastarii sociale. Acest efect este mai mare in cazul celui de-al treilea scenariu elaborat de cercetatori, cel al reformei radicale.

Alexandri si Luca identifica si alte avantaje ale eliminării intervenţiilor directe si concentrarea eforturilor publice pe actualul pilon II. Fara sa poata beneficia de acelasi nivel al subventiilor directe ca vechii membri ai UE pana in anul 2017, capacitatea Romaniei de a se adapta la reforma ar fi mult mai mare. De asemenea, trecerea la o versiune PAC formata exclusiv din pilonul II ar reduce costurile birocratice legate de administrarea pilonului I. In sfarsit, cresterea finantarii programelor de dezvoltare din pilonul II ar avea, in opinia celor doi, un efect de stimulare mult mai puternic al zonei rurale si, ca urmare, un impact mai favorabil asupra societatii si economiei romanesti.

Dar chiar daca investitiile in infrastructura rurala si cofinantarea unor activitati economice au un impact mai puternic decat cheltuirea banilor publici pentru a subventiona anumite grupuri, ramane o problemă deschisa: masura in care beneficiile acestora acopera costul lor de oportunitate.

Autor Bogdan Enache (Saptamana financiara)

• < Anterior
• Următor >