Emil Cioran: Cele doua morale

Detalii

Categorie: Editorial

,,Morala” este totdeauna o arma a celor ,,ajunsi”

Trebuie sa plecam de la om spre a intelege sensul si valoarea moralei, nu de la morala inspre om. Morala clasica si cea care circula zilnic pleaca de la valorile ei inspre om- de aici lipsa ei de elasticitate si de comprehensiune a realului. Prin aceasta se trece peste elementul esential pe care-l vizeaza ea: OMUL Normele moralei pleaca de la omul abstract cu consecventa launtrica rigida, cu uniformitatea unei vieti sufletesti lipsita de orice contradictie, de orice neliniste launtrica. Este un defect al tuturor sistemelor de morala care fixeaza norme rigide de conduita, de a neglija realitatile antropologice. Separatia moralei de antropologie a dus la aceste principii lipsite de fundament real si care se bazeaza pe exigente ideale, nu pe necesitatea concreta….

Scurt: omul fixat si anchilozat in forme, pentru care viata si-a pierdut consistenta spirituala. Este natural ca aceasta nu este existenta decat la oamenii care din punct de vedere social traiesc intr-o stabilitate, care-i priveaza de dorinte si-i scuteste de surprize. Pentru acestia morala are sens.. Din acest motiv,,, morala” este totdeauna o arma a celor ,,ajunsi”.

Problema care se pune este aceea de a sti daca cei care vor sa se ridice au o morala si daca nu creeaza un dualism. In complexitatea vietii moderne, criteriile moralei sunt cea mai sigura piedica de care te lovesti si care iti ofera mijlocul precis al infrangerii.

Nu am nimic impotriva moralei, dar , plecand de la realitate, sunt silit de a face aceste constatari. Individul care vrea sa se ridice isi da seama dupa fiecare pas ca ceea ce a invatat prin educatia sa ca fiind ,,bine”, ,,frumos” etc., in viata nu mai are nici o valoare, ca sinceritatea este sterila si ipocrizia fecunda. Acele valori le cultiva oamenii care privesc viata retrospectiv, pentru care viata nu mai este traire, ci amintire.

Viata nu are sens, nu este propriu-zic viata, decat legata de timp, de vietuirea concreta si irationala a timpului, ca orientare dinamica. De aceea de viata se leaga strans ideea de destin, dar nu de destin transcendent, ci de unul imanent. Destin inseamna in primul rand realizarea in timp. Iata de ce consideratia retrospectiva nu mai este viata, fiindca nu mai este directiune dinamica. A face ,,morala” este a impune vietii limite. Nu ca aceste limite ar fi nejustificate, dar, din faptul ca ele te impiedica sa te realizezi atat practic, cat si spiritual, ele sunt inlaturate, calci peste ele si nu te mai recunosti decat pe tine insuti. Morala in sine reprezinta o functiune sociala; or, chiar aceasta functiune este desconsiderata in cazul celor care incearca sa se afirme in viata.

Procesul renuntarii la morala cu care ai inceput sa te obisnuiesti in urma educatiei este concomitent cu dezabuzarea progresiva pe care o castigi in urma primelor experiente sociale. Atunci incepe individul sa descopere dincolo de formele conventionale realitatea hidoasa a imperialismului vietii. Realitatea ilustreaza de altfel ca in viata reusesc aceia pentru care morala are foarte putina valoare si care pot stabili un compromis, asa incat sa salveze orice banuieli.

In cazul relativitatii tuturor principiilor de morala, ramane dualismul celor care apara morala, care cauta sa o impuna si ,,morala” celor care renunta progresiv la morala.

Este un paradox tragic acela al moralei, care nu poate vietui decat acolo unde viata inceteaza si este refuzata acolo unde viata se afirma.

Emil Cioran - Floarea de foc, anul I ,nr. 8, 27 feb.1932

• < Anterior
• Următor >