Societate post-taraneasca

Detalii

Categorie: Editorial

Referinta la comunism este inca pertinenta. Suntem intr-o continua admiratie fata de tot ceea ce este „de dincolo", asa cum se intampla si înainte de 1989. Atunci nu stiam decat ca „dincolo" este mai bine si, intr-adevar, era mai bine. Dar era o imagine generica la care aspiram si cu asta basta. Acum avem posibilitatea sa coboram cu picioarele pe pamant si sa vedem ca lucrurile sunt ceva mai nuantate. Expresia acestei stari sunt si datele din sondajele efectuate inainte de integrare. Acestea aratau ca Romania este cea mai proeuropeana dintre statele europene. Motoarele UE, Franta si Germania, pareau eurosceptice in comparatie cu noi. In prezent acest entuziasm a mai scazut, am inceput sa revenim cu picioarele pe pamant, dar referinta aceasta la civilizatie ramane. Acesta este un complex de crestere al Romaniei de cand s-a nascut ea. Suntem adolescentul care aspira sa ajunga si el ca mama si ca tata, dar care inca nu poate. Inca nu suntem mari. Suntem inca o societate adolescentina.

In ceea ce priveste valorile din lumea satului, avem un soi de nostalgie amestecata cu amnezie. Am spus-o de multe ori si mi-am atras injuraturi: taranul a murit. Este o formula metaforica, dar care se refera la un fapt evident pentru oricine. Sunt sate in care peste doua treimi din populatia tanara lucraza deja in strainatate. In timpul comunismului, populatia tanara lucra in orase, in industrie. Prin ce sunt acestia tarani? Schimbarea acestei societati s-a incheiat oficial la 1 ianuarie 2007. Sigur ca, procesele istorice nu incep si nu se termina la date fixe, dar pentru noi acest moment poate fi considerat incheierea societatii taranesti.

Acum suntem ceea ce imi place mie sa numesc societate post-taraneasca. Am fost, pana foarte de curand, cea mai vasta societate rurala din Europa, or aceasta mostenire este foarte importanta. Nu stim cum sa procedam cu aceasta mostenire. Iarasi apar complexele aproape freudiene: a murit tata, Dumnezeu sa-l odihneasca !, ii facem pomenirile cuvenite, dar viata merge mai departe. Ei, nu! N-a murit! Daca spui ca a murit, devii dusmanul meu personal. Asta este o modalitate de a pasa toata responsabilitatea pe trecut. Problema este cum faci ca totul sa mearga mai departe, dand omagiul cuvenit trecutului, dar luandu-ti si toata responsabilitatea prezentului. Aruncam toata responsabilitatea pe tarani, cei care ar fi trebuit sa se preocupe de pastrarea traditiilor, a caselor etc.

Lucrurile sunt total diferite si am sa va dau un contra-exemplu: eram in Maramures, pe valea Izei, intr-un sat destul de izolat, alaturi de prieteni. Am tras la o casa unde seara ne-au dat, printre altele, turta „ca la noi in Maramures". Asta se numeste „marketing al traditiilor". Semnificatia gestului gazdelor a devenit cu totul alta din momentul in care a aparut o piata a traditiilor. Suna corporatist, dar asa este. Problema nu e ca exista un „marketing al traditiilor", ci ca acesta poate fi facut prost. Atunci cazi in kitsch. Trebuie doar sa valorizezi si sa pastrezi ceva din trecut, pentru ca n-ai cum sa mananci numai turta cand s-a inventat painea care se poate cumpara de la alimentara. Sa fim seriosi! Painea te costa doi lei si o iei in doua secunde, turta te costa mai mult si se face in jumatate de zi. De ce sa faci asta? Doar ca sa pastrezi spiritul comunitatii?

Spiritul comunitatii inseamna un anumit stil de viata, iar stilul de viata din care facea parte turta s-a dus. Au fost zone care, din motive istorice, au fost primele in a-si marketiza ceea ce au invatat ca sunt traditiile. Nu putem face abstractie de faptul ca mai toate bisericile de lemn maramuresene sunt dublate de biserici mai mari, mai inalte, din beton. Daca vine turistul, localnicul il duce, cu mult orgoliu - real, de altfel -, in biserica din lemn. Dar localnicul se duce in biserica din beton, se roaga acolo si e mandru de preotul lui care a facut-o. Mai sunt putine comunitati care nu fac asta, dar acestea sunt foarte sarace.

Comunitati satesti, in sensul strict al cuvantului, vor mai exista numai in pungile de saracie. Sa nu ne iluzionam din nou! Mai avem impresia ca acest spirit comunitar insemna o mare moralitate si ca acesta a aparut din impartasirea unor valori comune. Nu! Era o nevoie de supravietuire. Gospodariile taranesti nu pot supravietui individual pentru ca muncile sunt atat de multe, riscurile sunt atat de mari, resursele sunt atat de reduse incat, daca nu exista intrajutorare, se moare. Baza comunitatii, fiind un motiv de supravietuire, era puternic valorizata.

Luati exemplul nuntilor, care erau un fel de C.A.R. Aici nu puteai sa faci exceptie pentru ca, daca te incumetai, erai eliminat din comunitate. Aceasta insemna moarte. Eu vin la nunta ta pentru ca si tu vii la nunta mea, iar amandoi mergem la nunta vecinului. Asa se asigura si pornirea in viata a tanarului cuplu. Deveneai membru al societatii taranesti atunci cand te casatoreai. Societatea avea grija sa asigure o egalitate de sanse.

Francezii, de pilda, au inceput acest lucru cu cateva secole in urma. Cand vorbim de sat, intotdeauna avem in minte si orasul, ca o contrapondere. Orasele franceze s-au construit impotriva taranilor, a feudalilor. Erau mestesugarii autonomi, autonomia citadina, erau inconjurati de ziduri pentru a se delimita de toate soiurile de dusmani, inclusiv de plebea de la tara. Orasele romanesti s-au construit in prelungirea satelor. Bucurestiul este o aglomeratie de sate. Recunoastem in Bucuresti vreo 42 de sate care uneori au fost rase total, alteori si-au mai pastrat cate ceva. Asta este o prima mare diferenta.

A doua diferenta este ca acest proces a inceput mult mai devreme in Franta si iarasi trebuie pus intr-un context mult mai larg. Nu se pot salva traditiile independent de un mod de viata pentru ca atunci devine muzeu. Nimeni nu are tentatia de a face din propria casa si din propriul mod de viata un muzeu. Citadinii numesc viata taranilor traditie, insa pentru cei din urma este normalitate. Aceasta schimbare a societatii taranesti - care a existat in Franta pana dupa Al Doilea Razboi Mondial - a dus la aparitia agricultorilor. Noi facem confuzie intre tarani si agricultori. A fi taran este un mod de viata, a fi agricultor este un mod de productie.

Interviu cu antropologul Vintila Mihailescu

Sursa: www.adevarul.ro

• < Anterior
• Următor >